Asasini cu fluier

Acum câteva decenii, circula bancul cu spionul trimis de Ceaușescu să sondeze dacă ar putea fi introdus comunismul în SUA. După ce sondează ăsta vreo 6 luni, apoi încă vreo 6, și încă vreo doi ani, pe la o bucată se învrednicește și-l sună pe Ceașcă: „Da, tovarășe Secretar General, cred că comunismul poate fi introdus la americani. Dar ar fi păcat!” Mi-am adus aminte de el urmărind semifinala de la African Nations Cup dintre Egipt (țara gazdă a turneului) și Senegal. Vreau, înainte de orice, să vă spun că nu am pierdut un minut din întreaga competiție, așa, ca un modest antrenament pentru Weltmeisterschaft-ul până la al cărui debut mai sunt doar patru luni și un pic. Și încă un amănunt: cei 80.000 de fanatici din tribune par foarte convinși de adevărul afișat pe câteva zeci de pancarte prezente la fiecare meci și pe care scrie: „Our Land, Our Cup” (adică: „Țara noastră, Cupa noastră”). Un fel de „Pe aici nu se trece”, din vremuri de război, reactivat la vreme de pace, dacă pace se poate numi măcelul pe care asasinii cu fluiere și stegulețe îl aplică fără rețineri și cu o consecvență diabolică în favoarea Egiptului încă de la primul meci. Am mai văzut arbitraje strâmbe, decizii anapoda, furturi pe față, dar niciodată în viața mea n-am pomenit chiar atâtea și într-o singură direcție: ofsaiduri de 3-4 metri, ale egiptenilor, „neobservate” de tușieri sau centrali, combinate cu sancționări de ofsaiduri ale adversarilor, când pleacă din poziții absolut regulamentare; faulturi grosolane ale egiptenilor „sancționate” cu un zâmbet, dar cartonașe galbene la ceilalți pentru atacuri la… minge, ce mai, tot ce vă imaginați și ceva pe deasupra! Ei bine, toate au culminat cu ultimul minut al semifinalei când, la 2-1 pentru Egipt, extrema stângă senegaleză intră în careu, driblează fundașul dreapta, trece mingea de el și, când să plece și el, îi bagă ăla o coasă cum n-am văzut de când mă știu pe lume. O coasă dincolo de care, ca gravitate, nu mai există decât un glonț în ceafă sau, că tot vorbim de arabi, un calup de dinamită băgat în chiloți. Totul întâmplându-se la 2-3 metri de arbitru. Penalty! Penalty! Canci! În loc să arate cu deștu’ pata aia albă, nenorocitu’ făcea cu mâinile ca elicea de avion, adică „dați-i înainte, că n-a fost nimic!” N-am văzut, repet, măgărie mai mare nici la Danciu sau Corpodean. De aceea, nu m-ar mira ca Egipt să câștige și finala cu Coasta de Fildeș, deși între ele distanța e cosmică… Și mai dă-i în mă-sa! Vorba-i: dacă și arbitrii, ca și mine, doar se antrenează pentru Weltmeisterschaft? Dacă și Germania e un fel de Egipt?