Asasinarea lui Creangă

Revelație: aplicând criteriile și metodele de cercetare utilizate de susținătorii teoriei „Eminescu asasinat” în cazul altor scriitori clasici, apare cât se poate de limpede că n-avem parte de un caz singular, izolat, ci de crime în serie: în mod cert, românii au voluptatea uciderii oamenilor scrisului! După cazurile Eminescu, Goga, Rebreanu, Labiș, Deșliu, Preda, consider că trebuie luată cu toată seriozitatea în discuție asasinarea lui Ion Creangă. Chiar mă mir că nimeni nu și-a dat seama până acum, fiindcă, dacă ai curajul să privești lucrurile bărbătește, în față, omorul abject este cât se poate de evident. Ion Creangă a fost un personaj dubios și, revăzându-i datele biografice, se observă de la o poștă că avem de a face cu un spion rus, suprimat când patronii săi l-au considerat deranjant. Nu știe nici când s-a născut (1837 – spune mama; 1839 – scrie în mitrică; mai sunt propuse și alte câteva date), nici cum îl cheamă (Nică al lui Ștefan a Petrii la Humulești, Ion Ștefănescu la Fălticeni, Ion Creangă la Iași): în spatele aparențelor, adică, a scriitorului „din popor” atins de aripa geniului, se ascunde un tenebros complotist aflat în simbria rușilor.
De pildă: se vede limpede că „Ivan Turbincă” este proză comandată. Se stinseseră ecourile Războiului Crimeii, dar nu și al ocupării Moldovei de oștenii generalului rus Budberg. Oricând prindea bine o susținere în plan propagandistic, rusul Ivan fiind zugrăvit de Creangă ca generos, isteț, curajos și totdeauna în grațiile lui Dumnezeu. Probabil că „patronii” i-or fi dictat și cele câteva vorbe rusești presărate ici-colo, autorului rămânându-i doar consolarea că, pentru ceva credibilitate, i s-a îngăduit să posteze zicala „Dacă-i dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”. Și urmează legitima întrebare: care să fi fost marea misie a humuleșteanului, de ce l-au înrolat serviciile de spionaj imperiale? Aici e aici: Creangă i-a ajutat consistent în gestionarea afacerii sufletelor moarte, intuită încă din 1840 de Gogol. Una dintre principalele atribuții ale diaconului de la bisericile „40 de sfinți” și „Golia” era administrarea circuitului miilor de file ale Pomelnicelor morților. Enoriașii aduceau mereu liste cu nume ale răposaților, iar Creangă le trimetea pe ascuns la Petersburg, spre a fi trecute în controalele armatei. Și cum Rusia s-a aflat (și se află) mereu pe picior de război, contabilii oștirii sunt dispuși oricând la înrolări, fie și fictive, câtă vreme intră imediat la soldă. Dar, desigur, să fie vorba despre persoane de găsit în registrele unei primării. Și nu era nevoie ca toate patronimicile să aibă rezonanță slavă, câtă vreme Basarabia era din 1812 anexată și nume românești se întâlneau în mai toate controalele regimentare.
Cum ajungeau listele în Maica Rusie? Creangă nu le putea trimite par-pigeon: fiind mare proprietar de mâțe, n-avea cum ține porumbei. Să arunce sticle-n Prut? Puteau ajunge unde nu se cuvine. După cum atestă o discuție purtată în veacul trecut într-o crâșmă din Frumușica, onorabilul proprietar de moară cu aburi Ilia Semionovici Șupurin făcea dese călătorii de afaceri la Chișinău: el va fi fost curierul. Când Creangă a trebuit să părăsească tagma clericilor, s-a sleit și izvorul pomelnicelor. Prozatorul își scălda suferințele în butoiul din Bojdeucă și nu numai că nu aducea nici un folos, dar era și primejdios prin ceea ce știa. Dacă-și dă drumul la gură? Așa că s-a decis lichidarea. Potrivit unei variante, la 31 decembrie 1889 scriitorul a mâncat niscaiva gogoși cu dulceață la o franzelărie de pe Lăpușneanu, în compania lui Șupurin. Atunci s-ar fi produs otrăvirea, ușurată și de gălăgia și vânzoleala ajunului anului nou. Alte surse se referă, cum ne-am obișnuit, la Masonerie. Creangă, se știe, a fost membru și ar fi supărat pudica și onorabila confrerie prin scrieri prea de tot lumești. A fost decisă totala lui eliminare din controale, fiind preluat „la pachet” cu Eminescu. Culmea este că, precum Eminescu, și-a proorocit decesul, anunțându-l criptat. Lectura rebusistică efectuată de prof. N. Georgescu are drept obiect ultimul interviu al lui Eminescu, cel din 1889, și identifică „pe a doua diagonală a încrucișării, frumoasele sume 30 + 16 + 16.” Noi, citind cu abacul în mână, o amplă frază din „Amintiri…” am descoperit, cu același tip de lectură, o formulă cifrică asemănătoare: 34 + 15 + 15. Tot 64 adică, deci, clar, Creangă a fost asasinat. Avertizez: și Caragiale, în tenebrele Berlinului. Voi reveni, la anul, cu detalii și formula cifrică.
P.S.: Text scris la 1 aprilie 2015; din pricina altor „cestiuni arzătoare”, apare abia acum.