Așa să fie oare?

Cum bine se știe, din totdeauna istoria au scris-o învingătorii, trăgând, nu-i așa, spuza pe turta lor. Mai câte o exagerare, mai câte o minciunică, mai câte o contrafacere majoră, fiindcă nu prea are cine și cum să-ți replice, iar contrazicerea variantelor devenite oficiale în unele țări chiar se pedepsește prin lege. Mucles, lăsați interpretările personale, stați la locul vostru, s-a decis demult, asta-i istoria unanim aprobată! Decizia privind vinovățiile în declanșarea celui de al Doilea Război Mondial este răsvalidată și de mult sigilată: Germania și Hitler. Sau invers: Hitler și Germania. Adevărat, ceva murmure au fost chiar imediat după procesul de la Nuremberg, după care unii cercetători din diverse țări și continente au îndrăznit să avanseze, mai întâi timid, apoi din ce în ce mai răspicat, și alte ipoteze, de regulă sugerând nuanțări. S-a ajuns însă și la propuneri de răsturnare completă a imaginii temeinic încetățenite în mentalul umanității, dar nimic nu s-a schimbat fundamental și varianta învingătorilor rămâne, pare-se, pe vecie de neclintit. O carte apărută recent la Chișinău („Istorie și adevăr” de Eugen Statnic) trece amănunțit în revistă o mai puțin frecventată bibliografie la temă, autorul postându-se aproape fără rezerve de partea celor ce aproape că-l absolvă pe Hitler, considerat victimă a uneltirilor „perfidului Albion”, a mașinațiunilor Poloniei, Statelor Unite, Franței și Rusiei. Statnic este unul dintre cei mai serioși cercetători ai perioadei, lui datorându-i-se câteva alte cărți de real interes (mai ales referitoare la istoria Basarabiei), unele comentate de noi chiar la această rubrică. Basarabean de origine, trăitor în Germania, s-a remarcat prin invenții și inovații în domeniul electronicii și electrotehnicii, unele aducându-i concernului Siemens un profit net de circa un miliard de euro (lampa „Dulux”). Numai că, mărturisește autorul, „Pasiunea mea pentru electronică s-a stins brusc și iremediabil (…) A rămas o singură pasiune, una nouă și veche totodată – adevărul în privirea asupra lumii și istoriei omenirii”. Un istoric amator deci, numai că a purces în această nouă îndeletnicire cu aceeași seriozitate ce l-a caracterizat în toate cele, a parcurs o bibliografie imensă, în mai multe limbi, a cercetat hectare de documente, unele inaccesibile până nu demult, astfel asigurându-și o largă și cuprinzătoare viziune, ce nu se află la îndemâna oricui, oricât de avizat și de profesionist ar fi considerat. Dacă e să-i reproșez ceva, ar fi vorba despre faptul că, sedus de amploarea, rezonanța și spectaculosul revizuirilor, acordă credit deplin susținătorilor teoriei inocenței lui Hitler, eliminând îndoiala din demersul său istoriografic – altfel, cel puțin ca documentare, demn de stimă. Pare a-și însuși, astfel, opiniile lui L. Hart („Hitler a fost atras în război, nu numai el singurul, ci și alții”, „Churchill a fost groparul Imperiului Britanic”, „Hitler nu a vrut războiul”), alcătuind, între altele, și o listă nominală în care-i orânduiește pe o parte pe cei „care au voit războiul” și pe cealaltă pe „oamenii care nu au voit războiul”. Cum era de așteptat, Hitler se află în cel de al doilea tabel, alături de Mussolini, Gőring ș.a.! Fiecare dintre cei înșirați în tabelul „pacifiștilor”, pornind, desigur, de la Hitler, comportă cel puțin discuții, dacă nu respingerea directă și hotărâtă a unei categorisiri aflată în marginea scandalosului. Aviatorul Lindberg a militat nu împotriva războiului în sine, ci a participării Statelor Unite; de altfel, s-a înrolat voluntar și a executat cu succes misiuni de luptă împotriva Japoniei. „Pacifistul” Mareșal Manstein n-a agreat unele decizii tactice ale lui Hitler, dar el este autorul planului invaziei germane în Franța. Generalul Guderian a demisionat nu ca protest față de războiul declanșat de nemți, ci față de amestecul politicii în deciziile militare. Alt „pacifist”, Reichenau, între altele a comandat masacrarea celor 33.000 de evrei ucraineni la Babâi Yar … și tot așa înainte. Să ne mai referim la al de Gőring, comandantul Luftwaffe, inclus și el printre inamicii războiului? Ori la Mussolini? Cealaltă listă, a „ațâțătorilor la război”, îi menționează pe Einstein, Roosevelt, Churchill, Golda Meir, și-i ornată mai ales cu personaje de origine evreiască (să fie un reflex al faptului că principalele referiri bibliografice menționate de autor sunt cărți ale unor autori germani, publicate în edituri germane?). „Eu nu sunt istoric – spune Statnic – ci un cititor pasionat de istorie”. Depinde de ce citești, și, mai ales, de capacitatea de a te distanța, rezistând seducției lecturii, totdeauna fără să uiți îndemnul „Audiatur et altera pars”. Mai ales că, în cazul de față, „altera pars” a fost din totdeauna mult mai vocală, operând cu ratificări definitive, întemeiate pe realități în cea mai mare măsură evidente. „După o experiență de o viață – spune octogenarul Statnic – am voie să-mi spun părerea, știind, însă, că a spune adevărul în societatea ˂liberă˃ de azi, e un risc”. Și l-a asumat.