Titlul mondial obținut de junioarele noastre la handbal constituie încă subiectul principal al știrilor din sport. Până azi, probabil, fiindcă aseară s-a jucat deja returul din preliminariile Champions’ League, iar cele din Europa League bat și ele la ușă, așa că minunea și-a făcut programul de trei zile, urmând să devină arhivă. Azi, însă, când scriu acest articol, subiectul încă este cald (fierbinte a fost!) așa că o să încerc să-l mai exploatez și eu încă puțin. Așadar, fetele s-au întors. Au fost elogiate, aplaudate, premiate. S-au făcut chiar demersuri pentru ca premiile să le fie dublate. Sunt sigur că se va da o Hotărâre de Guvern în acest sens, fiindcă fetele au avut inspirația de a cuceri trofeul în an electoral! Ăsta e doar un amănunt. Trecând la chestiunile de fond, să vedem ce perspective i se oferă generației cu adevărat excepționale. Un asemenea model avem în fotbal: în anul 1963, România a câștigat Campionatul European de Fotbal pentru juniori care s-a desfășurat chiar la noi. Nu-mi mai amintesc toate numele acelor fotbaliști, tot de 18 ani. Unele, însă, da: Sorin Avram, Voinea, Boc, Pall, Suciu. Mulți din ei au ajuns piese de bază la Naționala mare. Imediat însă după cucerirea trofeului european, acești juniori au alcătuit o echipă numită Viitorul, care a și fost înscrisă în campionat. Le-a dat seniorilor (Steaua, Rapid, Dinamo etc.) niște bătăi soră cu moartea: 7-0, 5-1, și altele asemenea. După vreo 7 sau 8 etape, tot Federația, care înființase echipa, a… desființat-o! Lesne de înțeles de ce. Iar jucătorii și i-au împărțit, frățește, echipele alea care fuseseră bătute măr. Mi-am amintit de chestia asta, auzindu-l grohăind pe Moș Tadici, nesimțitul fosilizat ca antrenor pe la Națională, care ne explica de ce n-o să ia nici măcar una din copilițele astea minunate în lotul pentru Europenele din iarnă. Cică-s fragile, necoapte, iar prezența lor la Națională le-ar putea traumatiza!! Bă, tataie, sunt sigur că s-ar lăsa cu traume. Dar nu se știe la cine. Că așa a fost și cu Viitorul: i-a traumatizat pe toți fosilizații, care nu pricepeau ce joacă ăștia, la cei (tot) 18 ani ai lor.