Așa e: nu contează!

Fotbalul nostru este populat cu fel de fel de personaje spectaculoase, însă nu în sensul că fac lucruri memorabile, demne de a fi povestite. Pentru că această introducere mi se pare ușor ambiguă, precizez că e vorba de fapte de fotbal, de genul celor lăsate în amintire de Pele, Maradona, Platini, Ronaldinho. Altfel, fac și ai noștri destule chestii, numai că, deși rămân și ele în memorie, se încadrează în categoriile „tâmpenii”, „ghidușii”, „catastrofe” și altele asemenea. Bunăoară, cu toții ne vom aminti de golul halucinant înscris în proprie poartă de Nicoliță pe „Santiago Bernabeu”, de tentativa de omor a lui Ganea când a sărit la beregata tușierului ori de dubla fractură reușită de „simbolul veșnic al Stelei”, numitul Marius Lăcătuș, care dacă ar fi comis aceeași faptă pe stradă ar fi luat de la 2 la 7 ani.
Printre cele mai remarcabile personaje ale acestui fotbal fără fotbal se numără și domnul Gabriel Tamaș. Un individ altfel obișnuit, cu apucături de pe deplin comparabile cu ale oricărui tip la fel de (ne)educat, începând cu înclinația către băutură. Cât privește activitățile pe gazon, adică la locul său de muncă, prestațiile domniei sale au fost mereu mult mai puțin semnificative decât cele din cluburi și baruri. Ceea ce nu l-a împiedicat însă se devină o „piesă de bază” nu doar la echipa sa de club, ci și la Națională (în perioada cea mai tristă din istoria acesteia, lucru cât se poate de firesc dacă ne gândim că la o întrebare simplă, de genul „Care-i cel mai prost fotbalist din panarama de Națională a lui Pițurcă: Tamaș, Nicoliță, Petre, Codrea, Cociș, Lovin sau Niculae?”, nimeni n-ar putea răspunde cu un singur nume). E suficient să-i prinzi privirea limpede, lipsită de conținut, pentru a înțelege că toate golurile luate de Națională, cât timp era și el pe teren, n-aveau cum să nu se lege, obligatoriu, de numele lui. Amintiți-vă doar de turneul final de anul trecut.
Faptul că acum, după ce i-a speriat și pe alții, la fel de fraieri, cu prestațiile ui hilare, a ajuns înapoi la Dinamo, nu miră pe nimeni. La așa echipă, așa căpitan. Iar în această calitate, domnul copitan. Tameș a zis deja vorbele alea adânci: „Rezultatele din amicale nu contează!”. Bine, bă, așa e.