ASA da sau ASA nu?



Sâmbăta trecută mi-am întors fața către campionatul românesc, iar asta numai datorită suspansului neașteptat oferit competiției de această echipă din Târgu Mureș. Până de curând, a fost și plictisul general un aspect pentru care suporterii Stelei nu se mai înghesuiau pe stadion. Ca dovadă, veți vedea astăzi ce audiență masivă va fi în tribune. Așadar, sâmbătă am urmărit integral cele două meciuri în care erau implicate primele două clasate. Eram curios dacă ASA va rezista în fața unui nou tip de presiune, mai ales că îi aveau în față pe cei de la Pandurii, și ei goniți din urmă de spectrul retrogradării. Ținând cont și de faptul că târgmureșenii nu mai fuseseră plătiți de câteva luni, s-au descurcat destul de bine. Oricum, destul cât să urce pe primul loc până la meciul Stelei. Aceasta a venit la Cluj, pentru meciul cu U, mai sobră ca de obicei, mai bine înfiptă în teren. A avut și puțină baftă pentru că a deschis scorul printr-un procedeu deloc specific unui jucător ca Stanciu, făcându-și astfel meciul ușor. Cu ocazia acestui meci, echipa și-a descoperit niște jucători de nădejde, veniți de pe bancă, precum Râpă sau Toșca. Acesta din urmă s-a integrat atât de armonios, încât nu m-aș fi mirat să-l fi auzit pe comentator că-i spune Tosca! Sunt curios dacă Gâlcă va avea puterea să înceapă cu el meciul de diseară, în detrimentul lui Tamaș, cel susținut de patron. Apropo de Gâlcă, în aprecierile mele asupra lui m-am văzut confirmat de Ladislau Boloni, în câteva cuvinte simple și bine țintite.
Dincolo de încărcătura derby-ului, m-a frapat declarația apevistului care gestionează sigla și numele Stelei (poate și partea cea mai importantă a palmaresului, nu mi-e clar încă)… Cică brand-ul Stelei va fi scos la licitație, putând să și-l adjudece orice participant la strigare, cu condiția să aibă club de fotbal! Cum așa, adică și Dinamo, presupunând că și-ar permite financiar, ar putea să câștige licitația și să se numească Dinamo-Steaua?! Cel care ar trebui să pună capăt acestei aberații este Gheo Becali (tranziția de la Gigi la Gheorghe e anevoioasă, mai întâi să ne convingă că l-a părăsit cu adevărat păcatul trufiei). Brand-ul e ca o casă, jucătorii ca mobila. Dacă ești la strâmtoare, vinzi mobila, dormi și pe rogojină, dar măcar să știi că o faci între zidurile tale, sub acoperișul tău.



Recomandări

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby

Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby
Alin Conache a fost operat pentru fracturi multiple la oasele feței și se recuperează cu gândul la finalele Ligii de Rugby