Așa creștem noi, cei mici…

…sănătoși, voioși, voinici! Ăstea erau primele (dacă nu cumva singurele) versuri din ceva ce recitau copiii de grădiniță prin anii ’80. Desigur, în timp ce făceau mișcările alea de gimnastică menite a le oxigena creieruțele și a le dezmorți membrele. Cum naiba de mi-am adus aminte de ele la 30 de ani după ce îl priveam în ochi pe ăl’ mic (pe atunci) făcând gimnastică pe versuri? Simplu: urmărindu-i pe ăia micii ai Stelei de fapt ai Viitorului, de fapt ai nimănui și cu atât mai puțin ai mingii! Îngemănarea halucinantă de rezultate ale celor mici cu cele ale seniorilor din Champions’ League (3-0 și 3-0 la Gelserkischen, cu Schalke, 0-4 și 0-4, acasă, cu Chelsea) te duce cu gândul ori la vrăji, ori la modele. Văzând jocul și al celor mici, și al celor mari, îți vine în cap că ăștia micii și i-au luat de model pe ăia mari: la fel de năuci pe teren, la fel de împiedicați în joc, la fel de speriați de adversar și mai ales la fel de încurcați de obiectul ăla rotund care trebuie dat, în principiu, la cei din echipa ta, nu la adversar, iar când e de băgat s-ar cuveni băgat în poarta ălorlalți și nu în cea proprie. Dacă avem în vedere factorul cronologic, s-ar zice că ăia mari îi xeroxează la rezultat pe ăia mici, care joacă întotdeauna cu câteva ore mai devreme. Concluzia din acest mic studiu comparativ ar fi că ăia mari n-ar mai trebui să se dezbrace, să se încălzească și mai apoi să ne ofere o oră jum’ate de divertisment, ci pur și simplu să anunțe doar scorul la timpul potrivit, respectiv cel înregistrat deja ceva mai devreme în meciul under 19. Ce-am reținut eu din panarama de alaltăieri: că în echipa Steaua există doi fotbaliști, Dodel și Stancu, doi semifotbaliști, Bourceanu și Latovlevici, și 7 gugumani, de fapt 10 cu tot cu înlocuitori, dintre care doi, numiții Georgevschi și Popa, n-au absolut nici o treabă cu nobilul sport pe care parcă sunt forțați să-l practice împotriva voinței lor. Ideea de a lua 4 puncte din 6 Basel-ului e la fel de hazoasă ca aia de a bate Chelsea în retur.