Au venit!

Așa arată mașinile cu noile radare ale polițiștilor de la Circulație



Autospecialele marca Dacia Logan ale Poliției, dotate cu noile radare, au ajuns miercuri seară în județul Suceava
Autospecialele marca Dacia Logan ale Poliției, dotate cu noile radare, au ajuns miercuri seară în județul Suceava

Autospecialele marca Dacia Logan ale Poliției, dotate cu noile radare, au ajuns miercuri seară în județul Suceava, oamenii legii care le-au preluat de la București ducându-le direct la subunitățile de poliție din județ pentru care au fost repartizate. În total, în județ au ajuns zece mașini, care vor acționa în trafic alături de cele patru deja existente.
În municipiul Suceava au rămas două dintre mașinile dotate cu noile radare, una fiind repartizată Poliției municipale, iar una Inspectoratului de Poliție Județean Suceava. Autospecialele care vor acționa cu precădere în municipiul reședință de județ și comunele limitrofe au numerele de înmatriculare B-19-XPJ și B-19-XPO, celelalte având și numere asemănătoare, singura diferență fiind la ultima literă.
Încă nu se știe când intră radarele pe străzi

Deocamdată, agenții Serviciului de Poliție Rutieră Suceava și ai subunităților din teritoriu nu au foarte multe informații privind cum funcționează noile radare, de instruirea lor urmând a se ocupa un coleg care a urmat un curs de instruire la București și a dobândit calitatea de operator instructor.
Neoficial, oamenii legii recunosc că va mai dura ceva timp până când cele zece autospeciale Logan MCV și noile radare vor începe să fie folosite efectiv pe străzi, pe lângă instruirea celor care le vor folosi mai fiind nevoie și de un soft pentru ca acestea să poată fi scoase pe străzi. Acesta din urmă ar urma să fie implementat începând cu 1 aprilie, data de la care cele zece aparate de măsurare a vitezei vor intra efectiv pe străzi nefiind încă stabilită.
Caracteristicile și dotările noilor mașini

Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava a anunțat că în foarte scurt timp va face, în fața presei, o prezentare în detaliu a noilor mașini și a aparatelor radar, pentru ca opinia publică să afle cum funcționează acestea și cum vor fi folosite.
Pentru șoferi, marea problemă va fi că noile radare nu mai sunt reperate la timp de detectoarele montate pe mașini. Practic, detectoarele își fac treaba în continuare, însă vor semnala prezența radarelor chiar în momentul înregistrării, deoarece aparatele funcționează în regim de stand-by, pornind instantaneu, atunci când agentul apasă un buton.
Lista performanțelor acestor radare este însă mult mai lungă, polițiștii fiind de părere că procesele verbale de amendare încheiate de acum încolo vor fi aproape imposibil de contestat cu succes în instanță.
În privința mașinilor pe care sunt montate acestea, este vorba de autoutilitare tip Logan MCV, cu motoare 1,5 DCI și 86 CP, inscripționate cu însemnele poliției. Pe lângă dotările standard, mașinile Poliției au în dotare etilotest pentru stabilirea alcolului pur în aerul expirat și stație de emisie-recepție fixă si mobilă.



Recomandări

Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă

Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă
Intervenție în forță a polițiștilor pentru a scoate din mașină șoferul unui Audi cu numere de Germania, care a încercat să fugă

40 de camere cu radar vor fi montate pe drumurile naționale care străbat și Suceava. Șoferii nu vor scăpa de amendă dacă reduc viteza doar unde este radar

Autospecială MAI cu doi polițiști care păzeau un camion cu lemne ce urma să fie confiscat, izbită în plin de o mașină în care se afla și șoferul camionului

Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat
Atac în stil mafiot asupra unor polițiști suceveni care se aflau lângă un camion cu lemne care urma să fie confiscat