Real Madrid

AS: Transferul lui Chivu se va rezolva în două zile

AS: Transferul lui Chivu se va rezolva în două zile
AS: Transferul lui Chivu se va rezolva în două zile

Cotidianul madrilen AS scrie că în două zile se va ști cum se va încheia transferul jucătorului Cristian Chivu, gruparea Real Madrid așteptând să ajungă la un acord cu fotbalistul, după ce a realizat un acord cu AS Roma, unde este legitimat în prezent fundașul român.
„Transferul lui Chivu la Madrid continuă să fie blocat, însă în următoarele două zile de va ști cum se va încheia povestea. Real Madrid este în așteptarea ajungerii la un acord cu fotbalistul. Clubul madrilen i-a făcut o ofertă pe patru sezoane, cu opțiune pentru încă unul, și 4,5 milioane de euro pe sezon. Totuși, fotbalistul, conform lui Becali, agentul său, nu este dispus să se transfere pentru această sumă și speră să o ridice până la cinci milioane. Chiar impresarul a recunoscut acest lucru: «În proporție de 99,9 la sută Chivu nu va merge în Spania. Rămânem în Italia»”, scrie AS.
Sursa menționată subliniază că Real Madrid și AS Roma au ajuns la un acord pentru Chivu, pentru suma de 18 milioane de euro, deși românul era și în atenția grupărilor FC Barcelona și Internazionale Milano. „Bronzetti, intermediarul operațiunii, a încercat să aducă optimismul la madrileni. «Ei sunt liniștiți….Există un acord cu Roma». La Madrid există încrederea că Chivu va da înapoi și va deveni al doilea jucător adus în apărarea echipei lui Schuster”, notează AS.
De asemenea, cotidianul AS subliniază că Real Madrid se gândește la achiziționarea lui Alex de la PSV Eindhoven, în cazul în care transferul lui Chivu nu se va realiza.

Recomandări

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Sinuciderea, ca evadare… (2)

O suceveancă a ”topit” în jur de 3.000 de euro în acțiuni, în două zile, după ce i s-a spus că suma i se va dubla