Încercând să fac oarece rânduială prin computere, am dat peste felurite nume care rezonau binișor în urmă cu un deceniu-două, iar azi nu-mi mai spun nimic. Dar absolut nimic! Să fie vorba despre soiul de entități trecute „în adormire” despre care se vorbește tot mai des acum și care ar aștepta în tăcere ziua cea mare a ieșirii decise la rampă cu misie comandată ori nu, dar neîndoielnic cu pistolul în mână? N-aș crede că-n pașnicul nostru spațiu mioritic zac ascunse tenebroase cuiburi de iranieni cu turbane în suflet și bombe-n rucsac, dar niscaiva „adormiți” de-ai noștri ce se cred „sânte firi vizionare” cu siguranță sunt. Cu cât mai gălăgioși, cu atât mai puțin periculoși. Poate adevărații făptași și-au ascuns divagațiile prin cotloane mai greu bănuite ale internetului și mișculează în gol de-acolo, că nu cred să-și fi mântuit misiunea de difamație dedicată României și românilor.
De luat cu adevărat în seamă ar fi genul de trupeți ai lui Patra, care au mișculat tăcând mâlc, nu legionarii de carton mânuiți gălăgioși de Șoșoacă & comp.! Din păcate, la un moment dat și eu am luat în seamă, chiar în rubrica de față, un astfel de personaj, astfel acordându-i regretabilă și nemeritată atenție. Ați auzit de Brigada paramilitară „Vlad Țepeș”, unde s-ar învăța tactici de gherilă urbană și mânuirea armelor? Acolo s-ar fi înființat „parlamentul antitaxe” (la întrebarea „ce veți face cu Brigada Vlad Țepeș?” s-a răspuns sec „sunt informații confidențiale”). Iată și răspunsul la următoarea întrebare: „dețineți tabere paramilitare?” Tot simplu și tot sec: „informații confidențiale”.
Câteva teze ale „Coaliției antitaxă” marca depusă: reintroducerea pedepsei cu moartea pentru corupție, posibilitatea eliminării parlamentarilor de către cei care i-au ales, desființarea protecției sociale – și alte năzbâtii similare. Personajul în chestie, pe care l-am regăsit ghemuit pe net, se numește (ori se numea) Mihai Giurgea. Și nu numai puseurile lui belicoase intrigă și resping, ci și concepțiile lui despre români și România. Domnia sa susține că suntem poporul cel mai cretin din Europa. Cimpanzeii au un IQ care ajunge până la 95. Al românilor se poticnește la 94. Carevasăzică, am fi mai idioți decât maimuțele! Constatările de mai sus n-au fost susținute printre dinți de cine știe ce românofob extremist, ci, zice-se, sunt rodul unor investigații științifice întreprinse „de mai multe universități europene”. Nu se precizează care, cum, când și cu ce metodologie. Se vorbește doar despre un anume Test Raven, care se referă la „inteligența generală nonverbală”. Orice test presupune, desigur, testări, așa că din nou apar întrebări: când, câți, unde, cum? Câți români, din ce medii, la ce vârste? Articolul intitulat „Mulți, dar proști”, semnat de Mihai Giurgea, a fost postat pe site-ul „Capitalism pe pâine” într-o evidentă stare de jubilație masochistă. Autorul nu numai că subscrie fără rezerve la afirmațiile potrivit cărora românii ar fi mai proști decât cimpanzeii, dar și plusează entuziast: „O bucată mare din poporul român a involuat și a devenit o specie inferioară”. Ar rezulta că, odată și odată, românii fost-au deștepți in corpore, dar s-au prostit pe felii. Noua „specie inferioară” ar fi compusă din „sărăntoci și incapabili” (ciudată alăturare!). Cum putem scăpa de ei? Simplu: „dacă cerșetorii (n.n.: „cerșetori” ar fi toți cei asistați de stat, inclusiv cei indemnizați pe temeiuri medicale) se vor revolta – și o vor face cu siguranță – să-i omoare până când revolta va fi pusă în genunchi. Ați citit corect: să-i omoare. „Ca să trăiască unii români, ar trebui ca alții să moară.” Parcă-l văd pe dl Giurgea-Mengele operând selecția: tu, bogatule, la dreapta, tu, sărăntocule, la stânga și la zid!
Tot din tezaurul gândirii aceluiași autor: „E timpul să zicem pe față că ratații și sărăcia merită disprețuiți. Iar admirația o merită cei bogați, independenți și puternici.” I-auzi! Păi Becali este bogat, independent și puternic, dar IQ-ul Domniei Sale nu-mi îngăduie deloc să-l admir în vreun chip! Într-o țară în care marile averi s-au obținut mai ales prin fraudă, e greu să pretinzi admirație pentru îmbogățiții de război (războiul românilor cu sărăcia) și să-i creditezi cu hiperinteligență doar pentru că s-au priceput să-și rotunjească ilicit conturi în străinătate. Departe de mine ideea c-am fi o țară doldora de deștepți, dar nici să juisăm când suntem arătați cu degetul ca proștii Europei pe criterii mai mult decât discutabile! Da, avem peste 100 de mii de analfabeți, cei mai mulți din toți Balcanii. Bunică-mea a fost analfabetă și-mi iau îngăduința s-o consider una dintre cele mai inteligente femei pe care le-am cunoscut. Tot satul apela la ea pentru medierea cauzelor locale! Inteligența e una, cultura e alta! Faptul că 42% dintre români cred că soarele se învârte în jurul pământului ține de inteligență sau de cultură? Din nou, una-i una, alta-i alta. Chiar conceptul de „inteligență nonverbală” exclude penuria de cunoștințe rezultate prin comensurarea inteligenței.
Orice posibilă contraargumentare, Giurgea încearcă s-o respingă vehement. Olimpicii noștri? N-avem olimpici. „Diplomele alea cu care nația se mândrește la televizor sunt, în general, diplome de… participare.” Dacă-i așa, e trist. Dacă nu, e pură insultă la adresa unei generații care-și are inteligenții ei. Cum și dl Giurgea va fi fost, câtă vreme declară (pe blog) că, încă în liceu, i-a tradus pe Nietzsche și Schopenhauer: „mai am traducerile pe undeva, cred”. Care o fi calitatea acestor traduceri de licean (tălmăcirile din Nietzsche și Schopenhauer au constituit din totdeauna pietre de încercare pentru orice specialist în domeniu) nu ni se spune. Or fi onorabile, mai știi, pe atunci se putea, între timp românii s-au tâmpit. Convins fiind că „Pur și simplu românilor nu le funcționează creierul la fel de bine ca altor popoare”, Giurgea mai menționează, într-o suită de „argumente”, faptul că suntem „prea optimiști” – asta indicând tot lipsă de inteligență.
Dați-mi voie să fiu la fel de convins că-i discutabilă însăși ideea comensurării exacte a inteligenței (criteriile țin mai degrabă de para-inteligență), iar extrapolarea datelor unui sondaj efectuat nu se știe cum și când la nivelul unui popor e-o gogomănie. Îmi păstrez în același timp credința optimistă că nu suntem nici mai deștepți, nici mai proști decât alții. Cu adevărat trist și motivat îndemnând la pesimism l-ar constitui, cred, marele număr al celor care se înghesuiau să-i cânte-n strună pe blog la vremea fulgurantei apariții a lui Giurgea, spre a confirma și susține că, fără îndoială, „românii e proști”. Probabil, conform sloganului „cel în culpă se exclude”, se credeau protejați. Aș! Invers!
P.S.
Oare chiar nu-i nimic de făcut? Și la meciul din Turcia, Naționala noastră s-a considerat obligată să susțină intonarea Imnului patriei cu puterile propriilor voci vânjoase și amarnic dornice de victorie – gest care se-ntâmplă curent și la case mai mari, fiind considerat pe bună dreptate semn al totalei devoțiuni, al iubirii nețărmurite pentru neam, țară, și echipă – în totul, o prefață sonoră a izbânzii ce musai urmează să vină. Asta în teorie. În practică, din ovalul stadionului turc, echipierii noștri au ridicat spre slăvile cerului cel mai sinistru și mai grotesc melanj sonor cu putință pe post de imn național! Nu mi-am putut închipui că-i cu putință o astfel de îngrozitoare adunătură de voci complet false, stridente, afone, răcnite, absolut afar-de firul atât de simplu și de lesnicios al melodiei strămoșești! Credeam că-s imposibile astfel de cântări atât de „alături”, de gâjâite și de caricate: chiar de ai vrea, tot greu izbutește cineva să scoata dintr-un buchet de 11 laringi tinerești astfel de note umilite și groaznic de suportat! Dar iată că se poate! Cu siguranță n-o să-i pretind niciodată lui Bârligea să ne delecteze, în pauză, cu arii din „Tosca”, nici lui Chiricheș ori Olaru să ducă un solfegiu până la capăt, ori să știe citi partituri. Fiecare cu misia lui! Evident, de la fotbaliști nu așteptăm performanțe corale, ci întâi de toate goluri și iar goluri – dacă asta știu, asta să facă, și de-o fac bine, îi iubim în veci! Dar ocrotiți-i cumva de oroarea și teroarea prestației vocale ce izbutește, dintr-un foc, să mozolească oribil Imnul României, să martirizeze urechile publicului și să acopere de ridicol întreaga echipă. Ori îi școliți elementar pe terenul muzicii (unde nu cred că vor avea vreodată mare succes) ori, mai bine, păziți-i din răsputeri de armoniile periculoase și degradante ale muzicii! Dacă nu-i chip și nu-i chip să articuleze trei note la un loc, s-ar putea încerca un soi de play-back (adică, jucătorii anti-coriști doar să dea muțește din buze, că-n învălmășeala stadionului, n-o să se simtă). Altfel, a-i lăsa pe fotbaliști deplin la față de cortină în mizeria evidentă a analfabetismului muzical nu dă bine nimănui!
