Aruncat după gratii la scurt timp după ieșirea din penitenciar

Polițiștii au urmărit mașina suspectă
Polițiștii au urmărit mașina suspectă

Un bărbat de 35 de ani din Zamostea a petrecut în libertate, după ieșirea din penitenciar, doar câteva ore. A reușit să se aleagă și cu un nou dosar penal, dar și cu interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu pentru o perioadă de 60 de zile.
Incidentele care au dus la aceste măsuri restrictive s-au petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă după o sesizare prin care lucrătorii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au fost anunțați că un șofer aflat sub influența băuturilor alcoolice se plimbă cu mașina prin Zamostea.
Pe terasa unui bar l-au observat pe suspect și pe fratele acestuia, care consumau băuturi alcoolice.
Timp de mai bine de o oră, polițiștii au așteptat să vadă ce se petrece, iar nu mică le-a fost surpriza când l-au observat pe bărbatul în vârstă de 35 de ani abia eliberat din penitenciar că se urcă la volan. Cele două echipaje au plecat imediat în urmărire, iar în momentul în care s-a văzut încolțit, șoferul a oprit mașina și a încercat să scape prin fugă. A sărit un gard și a ajuns în curtea unui localnic, iar apoi și-a continuat cursa pe terenurile agricole din apropiere. Nu a reușit să ajungă prea departe, deoarece a fost imobilizat și încătușat.
Polițiștii au constatat că șoferul nu are permis de conducere, iar când i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest a refuzat, la fel cum s-a întâmplat și la spitalul din Siret, acolo unde bărbatului reținut s-a dorit să i se recolteze probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.
Șoferul de ocazie a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar sâmbătă procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile și interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.
Șoferul s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice”.

Recomandări

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs

27 de elevi chiulangii, prinși de poliție în cafenele și localuri, în timpul orelor de curs 27 de elevi chiulangii din municipiul Suceava au fost surprinși de polițiști în afara școlilor, în timpul programului de curs, în urma unei acțiuni desfășurate la începutul acestei săptămâni. Acțiunea pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și prevenirea absenteismului școlar s-a desfășurat pe 3 februarie, iar verificările s-au făcut în zona Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, a Colegiului Național „Ștefan cel Mare”, a Colegiului Național „Petru Rareș” și a Colegiului Național „Mihai Eminescu” Suceava.  „În cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat controale la 20 de agenți economici, fiind realizate instruiri privind interzicerea vânzării de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun către minori. Au fost legitimate 44 de persoane, dintre care 27 elevi identificați în situație de absenteism de la orele de curs. Pentru aceștia au fost întocmite informări către conducerile unităților de învățământ de proveniență”, au transmis polițiștii.  În aceste acțiuni s-au implicat efective din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Canin, Poliției Municipiului Suceava și Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava. Totodată, au fost desfășurate patru activități preventive, prin participarea la ore de curs, cu 115 elevi și cadre didactice de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava.  Elevilor le-au fost prezentate aspecte legale privind prevenirea portului fără drept de obiecte periculoase, prevenirea traficului de droguri, precum și interdicțiile și consecințele legale legate de vânzarea și consumul de băuturi alcoolice, energizante și produse din tutun de către minori.  Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, siguranța în mediul școlar reprezentând o prioritate pentru polițiștii suceveni.