Evenimente

Artistul plastic Radu Bercea a vernisat expoziția „Structuri”, la Piatra Neamț

Artistul plastic Radu Bercea
Artistul plastic Radu Bercea

Pictorul și graficianul humorean Radu Bercea expune din nou pe meleaguri nemțene, unde este atât de apreciat și iubit. Miercuri, 14 mai, a avut loc vernisajul expoziției intitulate sugestiv „Structuri”. Cele 30 de tablouri purtând semnătura artistului sunt prezentate publicului în cadrul Galeriei de Artă „Sestri” din Piatra Neamț.
Lucrările semnate de Radu Bercea și prezentate în cadrul expoziției sunt realizate într-o tehnică cu aplicație în relief și folosirea culorii în tentă metalică, într-o tehnică de el inventată și care îi reprezintă de ani buni creația proprie sub denumirea de decoart. Temele abordate de Radu Bercea în cadrul lucrărilor prezentate vizează personaje, decorațiuni și compoziții, într-un mesaj al gândurilor autorului, al felului acestuia de a vedea viața și natura înconjurătoare și a le transmite mai departe. Pe lângă redări realistice, artistul lansează și mesaje criptate într-o simbolistică proprie purtând semnătura Radu Bercea. Expoziția va trezi desigur o meditație pe care cei prezenți o vor avea asupra realității înconjurătoare.
Personalitatea artistului Radu Bercea și creația sa vor fi prezentate publicului de către preotul și criticul Dorin Ploscaru și de către prietenul apropiat al artistului, profesorul și scriitorul Constantin Bulboacă.

  • Expoziție semnată Radu Bercea la Gura Humorului, în cadrul evenimentului „Noaptea Muzeelor”

Manifestarea „Noaptea Muzeelor” revine în prim-planul manifestărilor culturale în această primăvară, prin susținerea evenimentului în premieră de către Ministerul Culturii. În cadrul manifestării desfășurate la Muzeul Obiceiurilor Populare din Gura Humorului, sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 18.00, neobositul artist Radu Bercea va lansa o nouă expoziție adresată iubitorilor artei de pretutindeni.

Recomandări

La Galeria de Artă a Centrului Cultural Bucovina a avut loc vernisajul expoziției Concursului Național de Artă Plastică „Ion Irimescu”

Raluca Schipor Baban: „Humanum Lumen oferă un sens și o semnificație viziunii artistice individuale, o devoalare a conceptelor estetice colective”

Laureații celei de-a XVII-a ediții a Festivalului Județean de Poezie „Nichita în luna lui marte”, desfășurat la Vatra Dornei

Expoziția de pictură „Crinii Mărturiei”, semnată de artista Doina Mihăilescu, la Muzeul de Istorie Suceava