Artistul plastic Ion Grigore, patriarhul cu ochi albaștri, care, la vernisajele expozițiilor personale, le mulțumea tuturor celor care răspundeau invitației „pentru osteneala de a fi acceptat ospeția în ograda inimii” sale, a trecut în eternitate.
Pictorul, despre care criticul de artă Valentin Ciucă scria, în medalionul pe care i l-a dedicat în monumentala lucrare „Un secol de arte frumoase în Bucovina”, că este „dăruit cu har de creator, ca zugravii anonimi ai medievalității ștefaniene”, s-a retras tăcut la loc de veșnică odihnă.
Ion Grigore, care a văzut lumina zilei la Corni (județul Suceava), în primăvara anului 1940, și-a păstrat până la final vorba molcomă de țăran.
Sunt convins că Ion Grigore (care, cu simplitate și modestie, își limita discursul la vernisaje spunând doar că vorbele lui sunt „agățate pe pereți”) a plecat acum din „paradisul terestru” (care pentru el s-a circumscris ruralității nealterate) pentru a se bucura și în lumea de dincolo de mireasma pomilor înfloriți, de aroma fânului adunat în căpițe și de gânguritul hulubilor.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!