Artistul plastic dornean David Croitor, membru al Asociației de Artă „Nicolae Tonitza” (TAG – Tonitza Art Group), a fost invitat să expună în Danemarca.
David Croitor, care pe data de 31 ianuarie a.c., cu prilejul festivității de deschidere a „Anului 80 al Artelor Plastice Bucovinene”, a primit din partea Consiliului Județean Suceava și a Centrului Cultural Bucovina (la propunerea Societății Artiștilor și Amicilor Artelor Plastice din Bucovina) Premiul „Pictorul Anului” (ca și artistul plastic humorean Radu Bercea), va expune, în intervalul 28 iulie – 30 august a.c., la Liza’s Gallery, din centrul orașului danez Stege.
Pictorul David Croitor, care (așa cum scrie criticul de artă Valentin Ciucă, în textul introductiv al catalogului personal „Anotimpuri interioare”) „a deprins rigorile armoniei cromatice ale organizării spațiului grafic, laolaltă cu ideea că natura nu trebuie bruscată, dar nici exaltată printr-un decorativism ocazional” de la maestrul Dimitrie Loghin, este unul dintre artiștii dedicați integral picturii.
David Croitor a părăsit profesia de geolog optând exclusiv pentru cariera artistică. „Poezia spațiului bucovinean – subliniază Valentin Ciucă – inefabilul anotimpurilor în rotirea lor miraculoasă, arhitectura caselor risipite pe Obcine, oamenii care animă totul au devenit motive de reflecție și emoție, dar și de exprimare plastică”.