La București

Artistul plastic Alexandros Karciucas expune la „ERES Conference 2014”

Artistul plastic fălticenean Alexandros Karciukas

În perioada 24-28 iunie, artistul plastic fălticenean Alexandros Karciukas va fi prezent cu 15 lucrări în cadrul unei expoziții de grup care va fi organizată la București.
Lucrările semnate de Alexandros Karciukas vor fi expuse în cadrul „ERES Conference 2014”, eveniment organizat de Societatea Română de Analiză Economico-Financiară (Departamentul de Evaluare și Analiză Economico-Financiară), Academia de Studii Economice (ASE) București, Fundația Culturală Criterion și la care vor participa aproximativ 300 de invitați – doctoranzi și oameni de afaceri din întreaga lume.
Anul trecut, în luna septembrie, la deschiderea Festivalului Internațional de Teatru „Grigore Vasiliu Birlic”, Alexandros Karciucas a vernisat prima expoziție personală de acuarelă, „Lumini și umbre”, în cadrul căreia a primit aprecieri din partea criticilor de artă. La începutul acestui an, Alexandros s-a remarcat în rândul tinerilor artiști din lume după participarea la Concursul Mondial de Acuarelă organizat de revista „The Art of Watercolor” din Franța, impresionând juriul cu picturile „Seară ploioasă la Milano” și „Plimbare prin Veneția”. Lucrări de-ale sale, atât în acuarelă, cât și icoane, se află în colecții particulare din țară și străinătate (Canada, Israel, Grecia, Italia, Australia), dar și în colecțiile unor mari actori, precum Vladimir Găitan și Medeea Marinescu.
Invitația pentru a participa la „ERES Conference 2014” a venit de la Fundația Culturală Criterion, care promovează tinere talente și artiștii de perspectivă.
“Voi expune alături de alți cinci artiști, fiecare cu câte 15 lucrări, având ca subiect clădiri și străzi din București, dar și din alte orașe. Lucrările vor fi expuse la ASE, Palatul Parlamentului și Muzeul Național de Artă (Sala Auditorium)”, ne-a declarat Alexandros Karciucas.
Expoziția de artă plastică se încadrează în proiectul “Real – Estate and Art”, ca eveniment distinct în programul conferinței. Vernisajul urmează să aibă loc pe 24 iunie, la ASE.

Artistul plastic Alexandros Karciucas expune la „ERES Conference 2014”
Artistul plastic Alexandros Karciucas expune la „ERES Conference 2014”
Artistul plastic Alexandros Karciucas expune la „ERES Conference 2014”
Artistul plastic Alexandros Karciucas expune la „ERES Conference 2014”
Artistul plastic fălticenean Alexandros Karciukas
Artistul plastic fălticenean Alexandros Karciukas

Recomandări

Expoziția Filialei Uniunii Artiștilor Plastici din Suceava a fost vernisată la Centrul Muzeal „Palatul Dornelor”

20 de ani de Tonitza Art Group TAG, un veritabil nucleu de colaborare artistică, sărbătoriți în cadrul unei expoziții la Galeria USV

Camelia Sadovei: „Mesajul vizual propus de artistul Vladimir Tabac este unul asumat, profesionist și matur, destinat unui dialog cultural de ținută”