Turneu național

Artistul italian Franco Midiri va cânta pentru copiii cu nevoi speciale de la „Blijdorp”



Artistul italian Franco Midiri
Artistul italian Franco Midiri

Artistul italian Franco Midiri va susține astăzi, începând cu ora 14:00, un minirecital la Complexul Terapeutic pentru Copilul cu Handicap Sever și Moderat „Blijdorp România – O Noua Viață!”, pentru copiii cu nevoi speciale. În colaborare cu Asociația „Blijdorp”, artistul pregătește un spectacol extraordinar cu muzică ușoară italiană, sâmbătă, începând cu ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. 10 % din încasările obținute din vânzarea biletelor la acest spectacol vor fi donate de artist Asociației „Blijdorp” România. Un bilet costă 30 de lei. Biletele se pot achiziționa de la secretariatul Casei de Cultură Suceava.
„Un tribut artistic împotriva discriminării”

Artistul Franco Midiri a participat, anul trecut, la Festivalul Melodiei de la Sanremo, unde a câștigat marele premiu cu piesa “E! Sai che cosa c’è”. Artistul a lansat al treilea album “Leggimi fra le righe”, în luna iulie a anului trecut. Concertul de muzică ușoară italiană de la Suceava este cuprins în proiectul „Turneul 2010 în România”.
„Spectacolul se dorește a fi un tribut artistic pentru a sensibiliza și pentru a crește în sufletele oamenilor dorința de a lupta împotriva marginalizării și discriminării persoanelor care se află în diferite suferințe”, este de părere artistul.
Brîndușa Sorina Bialy, membru voluntar al Consiliului de Administrație al Asociației Blijdorp România, șef serviciu de recuperare în integrare socială – Complexul Terapeutic Blijdorp România – O Nouă Viață Suceava a spus că este o onoare pentru „Blijdorp” faptul că artistul italian „se alătură nouă și noi lui, într-un efort comun, pentru o lume mai tolerantă, civilizată, o lume în care pot trăi și conviețui toți. A venit spre noi o energie, o energie compatibilă cu energia noastră, pe care o dăruim lor, celor care nu pot merge, nu pot vorbi, nu pot vedea și auzi, dar pot simți mult mai intens și mai vibrant decât mulți dintre noi. Dacă tu, ca sucevean, consideri ca ești în asentimentul nostru, vino alături de noi pe 20 martie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, pentru a asculta o muzică plină de trăiri, emoții, căldură, o muzică curată și dedicată celor care au nevoie de noi toți”.
Detalii cu privire la eveniment pot fi obținute la numărul de telefon 0748/756950, e-mail botezatucarmen@ymail.com, persoană de contact Carmen Botezatu, P.R. domnului Franco Midiri.



Recomandări

„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză

„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză
„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză

Programul complet al SymphOpera Fest, cu momente artistice de anvergură, la Suceava și Vatra Dornei