Tare bine o duc artiștii români de azi! Gușați și burtoși, buhăiți și balonați până la explozie, artiștii de azi se pricep să trăiască bine. Foamea? Anevoie își mai amintesc ei – proprietarii unor sucuri gastrice mai terminatoare ca un nor de lăcuste – cu ce se mănâncă foamea. Ce dulce e traiul! Sculptori și pictori se împiedică de burse și de alte favoruri grase, actori cu faimă își leagănă hemoroizii și-i culcă pe confortul catifelat al fotoliilor parlamentare, poeți își lasă cerneala să se închege în călimară, pentru a se dedica unei alte arte, mai pline de satisfacții : arta figurației bine retribuite în partidele politice, nu mai contează dacă de stânga sau de dreapta.
Dacă aruncăm o privire peste pomelnicele alegerilor de după 1990, întâlnim o puzderie de contrabasiști, de soprane, de pictori, de actori, de regizori și de eseiști, care și-au lepădat instrumentele de creație pentru a se înfrupta din multele pleziruri ale vieții moderne. Ei și-au părăsit, definitiv ori temporar, muzele, lăsându-le să umble bezmetic și să-și umple capetele de cucuie. Săracele muze, rele zile au ajuns, dar cine le-a pus să lase Parnasul pentru România?! Chiar și la recentele europarlamentare am observat un snop de artiști; și, ca să vedeți cât de naiv sunt și eu, prezența unuia – e vorba de Traian Ungureanu – m-a dezamăgit, fiindcă locul unui condeier cu harul lui nu e, în niciun caz, lângă fusta puterii.
Zilele trecute, am recitit la bibliotecă un set de poezii omagiale, de pe vremea lui Ceaușescu. Versuri scabros de lingușitoare, precum „E Ceaușescu, caldul adevăr/ Ce inima și fapta ți-o-nveșmântă/ Visul ce-ajunge aripă și dor/ Fierbinte-al plaiului ce cântă.” Mă rog, corect ar fi fost „Ce inima și fapta ți le-nveșmântă”, că inima și fapta sunt două, după aritmetica mea.
Îmi pare rău că trebuie s-o zic, dar între caracterul artiștilor care-l lingușeau ieri pe Ceaușescu – prin versuri, tablouri, sculpturi – și caracterul artiștilor care duc azi trena partidelor nu e nicio diferență.
