Vorbirea în contradictoriu se dovedește adesea a fi utilă ambelor părți, fiind un efort intelectual în scopul corectării propriilor opinii și al acumulării de cunoștințe.
Dacă adversarul e conștient de propria slăbiciune, dar nu vrea să se trădeze; dacă e obișnuit să asculte vrute și nevrute, lucruri pe care nu le înțelege, dar n-ar recunoaște cu nici un chip că nu înțelege, atunci putem lesne să-l impresionăm afișând o mină gravă, cu aerul că tocmai rostim un argument incontestabil pentru teza noastră prin tirade bine ticluite.
Stratageme
– Opinia adversarului trebuie extinsă peste limitele ei naturale, ea trebuie interpretată cât se poate de general, într-un sens cât mai larg, ba chiar exagerată; opinia proprie trebuie luată, în schimb, în sensul cel mai precis, restrângând-o la limite cât se poate de strâmte: căci cu cât mai generală este o opinie, cu atât mai atacabilă este ea.
– Adversarul trebuie înfuriat: căci astfel el nu mai este capabil să judece corect și să profite de ascendentul pe care-l are, eventual, asupra noastră. Îl putem înfuria fiind pur și simplu impertinenți, sâcâindu-l și fiind în chip vădit nedrepți cu el.
– O stratagemă impertinentă este să proclamăm teza noastră ca fiind demonstrată – văzând că suita de întrebări puse adversarului a atras răspunsuri defavorabile tezei – în ciuda oricărei evidențe – și să triumfăm pur și simplu. Dacă adversarul este timid sau prostănac, iar noi înșine nu ducem lipsă de neobrăzare și, în plus, avem și o voce răsunătoare, atunci șansele de izbândă sunt mari.
– În cazul în care adversarul recurge la un argument superficial sau sofistic, pe care-l sesizăm de îndată, putem, desigur, să-l contracarăm arătând penibilul și superficialitatea argumentului; dar mai bine este să răspundem printr-un contraargument la fel de superficial și sofistic, pentru a-l putea pune în încurcă tură. Căci nu adevărul e important, ci cine câștigă.
Sursa: www.libris.ro
