Printre atâtea și atâtea personalități de renume, frumoasa noastră Bucovină se poate mândri și cu sculptorul în lemn Ioan H. Sârghie.
Ionică, așa cum i se spunea în familie, s-a născut la 8 martie 1899 în satul Pârtești de Jos, din apropierea comunei Cacica, districtul Suceava, într-o familie de oameni cu carte, tatăl funcționând ca secretar la primăria din comuna Ilișești, iar mama fiind învățătoare suplinitoare.
Fire blândă și tăcută, Ionică și-a petrecut copilăria în comuna natală, unde a urmat cinci clase la Școala primară ”Simion Florea Marian”. Primele două clase de liceu le-a făcut la Liceul “Ștefan cel Mare” din Suceava, după care s-a transferat la Liceul “Aron Pumnul” din Cernăuți.
Atras de tainele lemnului
Încă din anii copilăriei, când era trimis cu vitele la păscut, a fost atras de tainele lemnului, încrustând pe scoarțe verzi de copac diferite modele, iar mai târziu cioplind în fibra lemnului însemne de arme, săbii, cruci și troițe.
Intuindu-i talentul, tatăl i-a recomandat ca după terminarea liceului să se prezinte la examenul de admitere la Școala de arte și meserii din București, specialitatea “Sculptură în lemn”.
Din cei 73 de candidați, Ionică a fost primul pe lista celor admiși și a urmat școala ca bursier, iar în cei patru ani de studiu și-a impresionat profesorii prin talent, râvnă și măiestrie.
Dintre lucrările realizate în cel de al doilea an de studiu, adică atunci când s-a trecut de la cunoștințele teoretice la cele practice, se pot enumera fructe diferite, flori (pe mobilă), o pară cu mai multe frunze (în lemn de tei) și o frunză de acrit (în lemn de stejar), două ramuri de trandafir cu boboci, flori și frunze (în lemn de paltin și nuc).
În al treilea și al patrulea an a realizat două capete de copil, unul din lemn de frasin și celălalt din stejar; lucrări în stil baroc, românesc, florentin, egiptean, roman și renascentist; lucrarea de o rară frumusețe “Balaurul în mișcare”, iar ca lucrare de diplomă a pregătit impresionanta lucrare „Jilțul lui Petru Rareș”.
În toate vacanțele de vară a colindat codrii Rarăului, Giumalăului, Stânișoarei sau pădurile seculare ale Slătioarei în căutare de forme ciudate de rădăcini și crengi, esențe de conifere sau foioase cu fibră pretabilă prelucrării cu dalta.
Album cu motive naționale pentru sculptură
Făcându-se cunoscut în lumea artistică prin lucrările prezentate în diferite vernisaje sau expoziții, după terminarea școlii i s-a recomandat ca practica să o facă la renumita Fabrică de mobilă fină „Portois Fix” din Viena.
Datorită unor circumstanțe norocoase, Ionică a reușit și de data aceasta: Titus Gorcea, nepotul tatălui său, servea ca ofițer în Garda Imperială. Acesta l-a primit cu deosebită căldură, ajutându-l cu toate cele necesare pentru cei trei ani de practică, chiar înlesnindu-i înscrierea la Academia de Belle-Arte din Viena.
Cei trei ani petrecuți în capitala Austriei au fost presărați de mari satisfacții morale, spirituale și materiale. Talentul și râvna i-au permis să-și câștige existența, iar ca recompensă a fost primit ca membru al Asociației de Sculptori în Lemn din Viena.
Reîntors în țară cu calificativul “Excelent”, a fost angajat ca desenator la Firma „Haug” din București. Având în vedere faptul că sculptura devenise o pasiune, după orele de program la firmă lucra la atelierul de mobilă a lui Constantin Dumitriu, ce se afla în imediata apropiere a locuinței sale, unde sculpta diferite ornamente pentru mobilă de lux.
În anul 1916 s-a înrolat ca voluntar în contigentul Românilor Bucovineni din București, pentru a participa la luptele pentru întregirea neamului.
După terminarea războiului s-a reîntors alături de întreaga familie în comuna natală Ilișești, unde și-a întemeiat o gospodărie trainică, fiindcă cea veche fusese distrusă în război, și și-a amenajat un mic atelier de sculptură în care a creat, printre numeroase piese, un extraordinar policandru din lemn de paltin, ce se află și astăzi în primăria din orașul Gura Humorului.
Tot aici a tipărit și un „Album cu motive naționale pentru sculptură”.
În zilele de sărbătoare își aduna amintirile vorbind cu multă dragoste și recunoștință cu intelectualii comunei, dar și cu cunoscuții mai apropiați, despre foștii săi profesori și protectori care i-au croit drumul spre artă, printre care prof. Ștefan Ionescu Valbudea, Hanibal Hologiu, Stelian Malcoci Petrescu, Ion Sterian ș.a., care, pe lângă obligațiile pedagogice, i-au oferit posibilitatea de al cunoaște îndeaproape pe badea Cârțan Gheorghe, care în acea perioadă transporta cu desaga cărți românești peste Carpați, în Ardeal, și pe renumitul aviator Aurel Vlaicu, care își construia avionul în atelierul școlii de meserii.
Director de școală și profesor de sculptură în lemn
După scurt timp, lui Ioan H. Sârghie i s-a oferit catedra de profesor de sculptură în lemn la Școala de Arte și Meserii din Timișoara și postul de director la Școala de ucenici, profil lemn, din aceeași localitate.
Bănățenii, oameni respectuoși și cu bun-simț, i-au oferit tânărului bucovinean o primire pe măsură, înconjurându-l cu foarte multă atenție.
Atunci când s-a pus problema de a fi transferat la Școala de Arte și Meserii din Vijnița, elevi și părinți au făcut numeroase demersuri la minister cu rugămintea de a fi lăsat în continuare la Timișoara. Având în vedere că școala din Vijnița rămăsese fără director, a fost nevoit să plece pentru a ocupa acest post. Astfel, începând cu data de 1 aprilie 1926, Ioan H. Sârghie a fost transferat la această școală ca director și profesor de sculptură în lemn, unde a stat timp de opt ani.
Aici a cunoscut-o pe învățătoarea Iulia Avramova, din Chișinău, cu care s-a și căsătorit. După aproape doi ani s-a născut primul copil, fetița Dorina, iar după trei ani băiatul Dorin, care i-a moștenit în totalitate talentul de artist.
Dorul de locurile natale l-a determinat ca în anul 1934 să ceară să fie transferat la Școala de Arte și Meserii din Câmpulung Moldovenesc, unde a fost numit ca profesor de sculptură în lemn.
La Câmpulung și-a organizat în locuința proprie un micro-muzeu cu o parte din lucrările sale, îmbogățindu-l mereu cu altele noi, iar peste 70 de lucrări valoroase au fost donate Muzeului Lemnului din localitate.
Prima grijă ce a avut-o, atunci când a ajuns directorul școlii din Câmpulung, a fost cea de a-l transfera de la Vijnița pe ilustrul profesor de instrumente muzicale Roman Boiciuc, un bun cunoscător al lemnului de rezonanță, în special, și a fibrei lemnului, în general.
În anul 1949, după pensionarea marelui artist, Roman Boiciuc a fost transferat ca șef de secție construcții instrumente muzicale la fabrica de profil din Reghin. Prin întreaga sa activitate de constructor de instrumente muzicale, Roman Boiciuc a fost cunoscut și apreciat pe toate meridianele globului.
Întreaga viață și-a dedicat-o artei și dorinței de a lăsa ceva pentru generațiile viitoare
În perioada cât a fost director al școlii din Câmpulung, Ioan H. Sîrghie a perfecționat o serie de proiecte ca: poarta din stejar în stil bucovinean a școlii, o monumentală troiță, a reînființat Muzeul etnografic și a realizat o serie de lucrări de mare finețe, achiziționate de inimoși colecționari din țară și străinătate. Ioan H. Sârghie s-a stins din viață pe 27 decembrie 1971.
Toți acei ce l-au cunoscut pe artist, cât și acei ce îi vizionează arta au sentimentul că, prin stăruința de a da fibrei lemnului o viață adevărată, prin expresivitatea unor chipuri care au existat și mai există în legenda acestor locuri strămoșești, și-a dedicat întreaga sa viață artei și dorinței de a lăsa ceva pentru generațiile viitoare.
Lucru care este consemnat pe deplin în registrele de impresii de la Muzeul Lemnului din Câmpulung Moldovenesc.
George TIMU
