Artă și hoție

Nu-i nici o noutate că Hitler (fost pictor amator) și acoliții săi au prădat cu nerușinare muzeele Europei, adunând o comoară de-a dreptul inestimabilă – fie pentru garnisirea colecțiilor proprii, fie pentru viitoarele muzee proiectate cu știuta grandomanie a Führerului, fie pentru a fi scoase la vânzare în licitații publice internaționale. De menționat că naziștii, slujiți credincios de specialiști reputați în domeniul artelor plastice, nu s-au sfiit să încaseze bani grei vânzând creații considerate că aparțin „artei degenerate” (de la Picasso la Chagall, Kandinsky, Modigliani etc., etc., etc.), a cărei expunere era interzisă pe întreg teritoriul Reich-ului! Cine-i interesat poate afla detalii despre marele jaf în cartea recent apărută la „Meteor publishing”, intitulată „Hoțul de artă”. Autoarea, Susan Ronald, trece în revistă sumedenie de episoade ale acestui oneros război de cucerire subsidiar, ce poate fi considerat, în cazul operelor de artă, jaful mileniului (conquistadorii nefiind interesați de valoarea artistică a prăzii, ci doar de greutatea ei în aur). Noi, românii, ne putem lăuda cu jaful secolului, ceea ce, până la urmă, nu-i deloc puțin. S-a uitat de mult că, acum un deceniu, românași de-ai noștri au ciordit de la Muzeul din Rotterdam șapte tablouri semnate de Picasso, Matisse, Monet și Gauguin. Întrebarea pe care atunci ne-o puneam cu toții (și pe care, înainte de toate, se cuvenea să și-o pună Mihai Bitu, Eugen Darie și Radu Dogaru, adică hoțomanii) se referea la viitoarea soartă a celor șapte pânze. A le vinde altui muzeu, chiar și pe un dolar, imposibil. A le ține ascunse câțiva ani, vreme în care, cu siguranță, li se va dubla prețul, pare plauzibil, dar, în final, tot vor trebui plasate undeva. Unde? Nu rămâne decât colecționarul particular (poate chiar comanditarul furtului?) capabil să se bucure ultraegoist de unul singur, clătindu-și voluptuos ochii cu concretețea unei imagini pe care doar el poate „s-o pipăie și să urle, este!” A rulat mai demult un film cu astfel de subiect: un bogătaș achiziționa doar pentru sine marile celebrități ale momentului, inclusiv fotbaliști faimoși, pentru a-i ține într-un soi de insectar domestic, feriți de ochii lumii și transformați în piese de muzeu cu unic vizitator… Interesant este că, de regulă, valoarea operei de artă crește spectaculos începând din clipa imediat următoare jafului. După ce „Gioconda”, furată de la Louvre, a fost găsită într-un han elvețian oarecare, s-a schimbat până și destinul hotelului: a fost imediat rebotezat „La Gioconda”, căpătând faimă și căutare. De altfel, picturile celebre sunt produsul care-și sporește clipă de clipă valoarea, luând-o, ca ritm al creșterii, cu mult înaintea tranzacțiilor imobiliare, speculațiilor la bursă, dobânzilor bancare. La începutul veacului XX, Octav Mirbeau a cumpărat tabloul lui Van Gogh „Irises” cu 300 de dolari. Acum, valorează aproape 100 de milioane! Recordul l-a deținut, o vreme, pictura pe lemn realizată în 1948 de americanul W. Kooning („Woman III” – 137,5 milioane), fiind urmat de Van Gogh („Portretul dr. Gachet”, 82,5 milioane), Recent, la „Christie’s” (New York), tabloul lui Leonardo da Vinci „Salvator mundi” a fost adjudecat la prețul record de 430,3 milioane de dolari! Revenind la jaful de la Rotterdam și la întrebarea privind soarta pânzelor furate, este de menționat că achiziționarea (inclusiv prin furt) de tablouri faimoase pentru bucuria propriilor ochi se practică. Nu se știe nici acum unde-i „Balul…” lui Renoir; doar se bănuiește c-ar fi piesă într-o colecție privată închisă din Suedia. Nici de „Portretul dr. Gachet” nu se mai știe nimic; n-a fost furat, ci cumpărat și… a dispărut în vreun fișet. Unul dintre proprietarii vremelnici a șocat presa anunțându-și intenția de a cere ca, la moartea sa, să fie incinerat odată cu pânza lui Van Gogh, astfel privatizându-se abuziv dreptul la bucuria publică: totul, numai pentru tine, și-n viață, și-n moarte! Greu de crezut, însă, că românașii noștri fost-au mânați de asemenea mobiluri egoiste. Nici miliardarul comanditar nu-l văd viețuind în spațiul mioritic. După ce și-au ascuns prada în cimitirul din Carcaliu (Picasso grămădit printre morminte, în buza Deltei!!) și după ce, în panică, furii ar fi incendiat două pânze (!!), au considerat că le rămâne un singur lucru de făcut: să le pretindă polițiștilor ce i-au arestat 1,5 milioane de euro pentru a le spune unde-s ascunse tablourile! Mare-i grădina lui Dumnezeu!
Morala: nu fura din postata artei dacă n-ai dramul de cultură trebuitor!