Arta pamfletului salivar

În fața mea, doi îndrăgostiți se plimbă agale, strivind un romantism nou. El îi vorbește tandru, ea gângurește. Pe neașteptate, în vocea lui se simte urcând o magmă nervoasă, care îl amuțește. Are o fierbere atroce în piept, o fierbere ce-l arde, ce-l chinuie.
– Hrrr!
Îndrăgostitul e stacojiu la față, când reușește să scuipe o flegmă, cît un melc, pe trotuar. Apoi, continuă vorbele dulci, ca și cum nimic nu s-ar fi petrecut. Peste nici zece metri, se apleacă și-și sărută tandru iubita. Simt cum pe Cupidon îl ia cu grețuri de la stomac.
Desigur, vine o vreme când tot omul trebuie să scuipe. Dar, se recomandă ca această activitate să se petreacă în intimitate. Cu toate astea, văzduhul este în permanență fulgerat de curcubee salivare, însoțite muzical, într-o beție de sunete. Putem așadar spune că pământul patriei nu este îngrășat doar cu sângele străbunilor, ci și cu saliva lor. Cât despre saliva contemporanilor, ea se trage istoric din cea strămoșească.
Totuși, acest obicei universal (deși la noi e mai universal decât prin alte părți) a asigurat materie primă pentru nemuritoare opere artistice. Bunăoară, Editura Humanitas a publicat volumul binecunoscutului scriitor francez Boris Vian, volum intitulat „Voi scuipa pe mormintele voastre!”. Ținând cont că mormintele în cauză trebuie să fi fost multe, n-avem voie să nu observăm că arta cere uneori nu doar talent, ci și glande salivare de excepție.
Ilustrarea văzduhului cu stropi bucali nu se mulțumește a fi doar pretext pentru artă. Ci, devine ea însăși – grație talentului unor executanți – artă. Și, întrucât aici se cere deseori o țintă, chiar una umană, arta decoratorului cu glanda salivară poate lua forme de pamflet. E de bănuit că matematicienii și alți munciți de mania preciziei vor prinde, într-o formulă rece ca gheața, aportul musculaturii faciale în execuția pamfletului salivar.
Într-un chip firesc, lângă pamfletul în versuri sau în proză, pamfletul salivar se adaugă strălucitor și umed. Oameni de valoare contribuie aici, dacă e să-i amintim doar pe Vadim, C.T. Popescu ori Dinescu, nepoții oligofreni ai celui mai mare producător de bacterii scrise, Tudor Arghezi. Nu întâmplător, fetița lui Arghezi a nimerit la Partidul România Mare. Putea să nimerească într-un azil, dar nu era același lucru Sau poate că era.