În holul mare al Prefecturii Suceava, spațiu care a mai găzduit și cu alte prilejuri manifestări culturale, a avut loc ieri vernisajul expoziției cu genericul „Bucovina – trecut, prezent și viitor”, amplă desfășurare vizuală, care cuprinde o selecție din lucrările realizate în vara anului trecut de artiștii participanți la prima ediție a Taberei internaționale de creație plastică, organizată de Uniunea Ucrainenilor din România (UUR) – Ținutul Bucovina, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și al unor sponsori din perimetrul bucovinean. Realizată din inițiativa prof. Ioan Bodnar, consilier cu probleme de minorități în Departamentul pentru Integrare Europeană din cadrul Prefecturii Suceava, președintele Uniunii Ucrainenilor din România (UUR) – Ținutul Bucovina, expoziția (care a mai fost prezentată până acum la Primăria Municipiului Suceava, la „Ateneul Artelor” de la Pensiunea „Casa Albă” din Vama, la Casa de Cultură „Mihai Teliman” din orașul Siret și la Colegiul Național de Informatică „Spiru Heret”) configurează, prin impresiile și notațiile plastice ale pictorilor și graficienilor expozanți, universul mirific al Țării Fagilor, „un spațiu model, o Europă în miniatură”, cum a subliniat în deschidere, în discursul de gazdă, prefectul Orest Onofrei. Organizarea acestei manifestări într-un spațiu care, marcat central de una din lucrările maestrului Ion Irimescu, se află sub protectoratul său spiritual, reprezintă un gest de continuitate creativă, un dar de culoare și sensibilitate menit să ne apropie, să ne împace și să ne aducă liniște în Săptămâna Mare. Prezența la vernisaj a reprezentantului diplomatic al Ucrainei la Suceava, consulul Mihail Lienkov, a confirmat faptul că tabăra din vara trecută, la care au participat, alături de artiștii români, etnici ucraineni din câteva state ex-sovietice (Ucraina, Belarus, Lituania și Republica Moldova) este o acțiune apreciată, care a creat punți de colaborare și conlucrare artistică, o „certitudine a înțelegerii fără granițe și fără limite”, cum a spus subprefectul Ștefan Alexandru Băișanu, specifică spațiului bucovinean, în care conviețuiesc mai multe etnii. Tabăra, pe care și graficianul Mihai Pânzaru PIM (care a făcut parte din echipa artistică) a apreciat-o ca fiind „o experiență de excepție”, care le-a oferit prilejul tuturor participanților, dar în mod deosebit celor străini, să ia contact cu „energiile subtile” ale Bucovinei (o Bucovină care, așa cum a remarcat și inspectorul general adjunct al IȘJ Suceava, Daniel Hrenciuc, reprezintă prin multiculturalitate „o fereastră spre Occident”), a rezonat deja în mai multe țări, iar cea de-a doua ediție, care va avea loc în luna iulie a acestui an, ne încredințează că arta, așa cum a accentuat prof. Roman Istrati, poate fi una din „dimensiunile esențiale ale brand-ului Bucovina”.






