Arta bisericească românească

În secolul al XVII-lea, în Țara Românească s-au înregistrat realizări arhitectonice și picturale deosebite în cursul domniei lui Matei Basarab (1632-1654), dar mai ales în timpul lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). În Moldova arta – cu toate formele ei – a fost în regres, cu excepția domniei lui Vasile Lupu (1634-1653).
În ce privește arhitectura, bisericile din Țara Românească urmează, în general, formele consacrate în secolul anterior. O primă grupă de biserici sunt cele în plan triconc, fie cu o turla pe naos (Arnota, Plumbuița, Dintr-un lemn, Polovragi, Crasna, Comana), fie cu două – pe naos și pe pronaos – (Stelea din Târgoviște, Hurezi). Sunt însă și biserici de plan triconc cu trei turle (Gura Motrului) și chiar cu patru (Catedrala patriarhală din București). O serie de biserici aparținătoare planului trilobat au pronaosul supralărgit și fragmentat, cu stâlpi de sprijin pentru susținerea bolților (Căldărușani, Catedrala patriarhală, Hurezi, Sf. Gheorghe Nou din București), toate urmând – mai mult sau mai puțin fidel – planul, structura și plastica monumentala și decorativă a bisericii lui Neagoe Basarab de la Argeș. Alte biserici sunt în plan dreptunghiular alungit, având spre răsărit absida altarului, iar deasupra pronaosului un turn clopotnița (biserica mănăstirii Strehaia, bisericile din Golești, Sf. Împărați din Târgoviște, Sf. Nicolae din Făgăraș, Doicești. exista însă și câteva biserici de plan trilobat care au un turn-clopotnița pe pronaos (schitul Cornet, biserica Colțea din București).
În această diversitate de modele arhitectonice se impun însă și unele elemente specifice. Astfel, este caracteristic pridvorul deschis la intrare, cu stâlpi sau coloane legate prin arcade, la început din cărămidă, apoi din piatră. Pridvorul deschis se generalizează către sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui următor, fiind unul din elementele specifice “stilului brâncovenesc”.
În Moldova, al arhitectura tradițională se adaugă numeroase forme artistice noi, împrumutate fie din Țara Românească, fie din artă barocă, fie din Orientul caucazian sau islamic. Toate aceste elemente au dus la diversificarea arhitecturii moldovenești, care n-a mai izbutit să formeze un stil unitar. Se remarcă apoi încercarea de fortificare a mănăstirilor și chiar a bisericilor de mir. Aceasta se datora distrugerii vechilor cetăți moldovenești de altă dată, din ordinul turcilor, urmărindu-se ca lăcașurile de închinare să contribuie, măcar în parte, la apărarea țării.
Șirul monumentelor reprezentative din Moldova începe cu Dragomirna, ctitoria mitropolitului Anastasie Crimca, cu o înălțime neobișnuită (32 m., față de 9,60 m. lărgimea), cu un bogat décor sculptural al turlei, în piatră, cu motive de origine orientală, cu un brâu de piatra, cu aspect de funie răsucită, care încinge fațadele exterioare. Toate denotă influența barocă ce începe să se facă simțită în arhitectura moldovenească (mai târziu înconjurată cu ziduri puternice de apărare de către domnitorul Miron Barnovschi).
Aceeași notă barocă de diversitate și somptuozitate se remarcă și în arhitectura celui mai celebru monument al veacului al XVII-lea, biserica Sfinții Trei Ierarhi din Iași, ctitoria lui Vasile Lupu. Fațadele ei exterioare sunt acoperite în întregime cu minuțioase sculpturi în piatră, cu motive eclectice sau de inspirație orientală (armeano-georgiană, arabo-turcă, persană), dispuse în benzi orizontale. Meșterii decoratori au fost desigur orientali, familiarizați cu asemenea podoabe sculpturale. Biserica este în plan trilobat – urmând planul Galatei – cu două turle, una pe naos, alta pe pronaos.
Un alt monument din Iași este biserica mănăstirii Golia, rezidită de Vasile Lupu, de mari proporții (39x13m. și 30 m. înălțime), cu șase turle, din care cele de pe naos și pronaos de mari dimensiuni. Se împletesc aici trei stiluri: cel bizantino-moldovenesc tradițional (cu împărțirea în cinci încăperi distincte, obișnuite la mănăstirile mari: pridvor, pronaos, gropnița, naos și altar), al Renașterii târzii (decorația exterioară, cu pilastri înalți, cu capiteluri corintice) și cel rusesc (sistemul de construcție al bolților). Aceste trei biserici au servit ca model și pentru unele construcții ulterioare: Solca și Virnova (după Dragomirna), Cetățuia (după Trei Ierarhi, dar fără decorul exterior) și Casin (după Golia).
Un plan aparte prezintă biserica Sf. Sava din Iași (1625), cu două turle foarte joase, de aspect musulman, așa cum nu se mai întâlnesc în arhitectura românească, cu un turn – clopotniță cu aspect de fortăreață, având tainiță și meterez, iar deasupra camera clopotelor. Tot un plan aparte are și biserica fortificata Precistă din Galați (1645), de plan triconc, cu turla pe naos și turn-clopotniță pe pronaos, conceput ca un turn de cetate, cu metereze și un foișor.
Pe lângă acestea, o seamă de alte biserici moldovene continuă planul triconc tradițional (Bogdana, Agapia, Hlincea, Sf. Onufrie din Siret). Un element nou, caracteristic bisericilor moldovenești din acest secol, îl constituie turnul-clopotniță ridicat pe pridvor, de regulă cu două etaje: tainița și camera clopotelor.
Epoca fanariotă (1711/15-1821) reprezintă o perioadă de declin și în istoria artei românești. Se înregistrează doar câteva biserici monumentale din Țara Românească, în schimb picturi mai multe, care urmează tradițiile școlii brâncovenești, dar puține realizări sculpturale, miniaturistice și din celelalte ramuri ale artelor decorative. În toate ramurile artei se constată o influență a barocului, mult răspândit atunci în toate țările Europei, iar către sfârșitul veacului XVIII și începutul celui următor, influențe ale stilului neoclasic. În schimb, în toate țările românești s-a dezvoltat o artă “populară” autentic românească, realizată de constructori, zugravi, iconari, ieșiți din mediul țărănimii și al preoțimii de mir.