Arta bisericească românească

În secolele XVI și XVII s-a menținut tipul de biserică – sală, de plan dreptunghiular, cu absida altarului la răsărit și un turn-clopotniță pe latura de apus. În schimb, biserica mănăstirii Prislop, rezidită în 1564 de domnița Zamfira, fiica lui Moise Voda a Țării Românești, este în plan triconc, cu o turlă pe naos, adică în stilul bisericilor muntene, ca mărturie a neîntreruptelor legături bisericești și cultural-artistice dintre cele două țări românești. Aceleași constatări le putem face și pentru secolul al XVII-lea. Biserica din Turnul Roșu – Sibiu, ctitoria lui Matei Basarab, are un plan treflat, iar fațadele exterioare sunt separate de un brâu de factură munteană. Biserica Sf. Nicolae din Făgăraș, ctitoria lui Constantin Vodă Brâncoveanu, are un pridvor deschis la intrare și turlă pe pronaos, iar biserica mănăstirii Sâmbăta de Sus, ctitoria aceluiași domn, este de plan treflat, cu pridvor deschis la intrare, brâu și turla pe naos, deci o serie de elemente specifice arhitecturii din Țara Românească.
În secolul al XVIII-lea, după ce ortodocșii au fost nevoiți să cedeze bisericile lor uniților, și-au ridicat biserici noi, în funcție de posibilitățile lor materiale. Numeroase biserici sunt ctitorite de negustori români, ca o expresie a năzuinței lor de afirmare socială și națională. Predomină și acum stilul arhitectonic autohton, adică planul dreptunghiular, cu un turn-clopotniță pe fațada apuseană (Alba Iulia-Maieri, Cuvioasa Paraschiva din Rășinari, Saliște –Grui, Avrig, Sibiel, Topircea, toate în jurul Sibiului, Simon – Brașov etc.). Dar în a doua jumătate a secolului, în părțile Sibiului și Brașovului își face apariția planul triconc de origine bizantină, venit din Țara Românească.
Odată cu stăpânirea Habsburgilor catolici în Transilvania și Banat, se face tot mai simțită prezența stilului baroc în arhitectura laică și bisericească romano-catolică, influențând însă și pe cea ortodoxă. În acest stil au fost construite catedrala din Blaj, biserica Adormirea din Lugoj și a mănăstirii Sf. Simion Stâlpnicul din Arad – Gai. Influențe ale barocului se observă și la bisericile Sf. Treime din Brașov, “a lui Bob” și cea “din deal” în Cluj, biserica “cu lună” și Velenta din Oradea.
Alături de acestea, s-au ridicat acum numeroase biserici de lemn, specific românești, pe tot cuprinsul teritoriilor intracarpatice. De regulă sunt construite într-un plan simplu, dreptunghiular, cu încăperi dispuse în lungime: pridvor, pronaos, naos și altar. Cele din Maramureș și Țara Lăpușului se caracterizează printr-un turn înalt deasupra pronaosului, terminat cu un coif – săgeata; unele au și patru turnulețe la baza coifului. Sunt renumite bisericile din Cuhea (azi Bogdan Vodă), Dragomirești (azi în Muzeul Satului din București), Bârsana, Oncești, Rozavle, Botiza, Poienile Izei, Budești, Giulești, Călinești, Moisei etc., toate în Maramureș; Surdești, Plopis, Văleni, Răzoare, Rogoz, Libotin, Lăpuș, toate în Țara Lăpușului; Cizer, Petrandu, Fildu de Sus, Zalnoc, Cehei, Poarta Sălajului, Sinpetru Almașului, toate în Sălaj (în acest județ sunt peste 60 de biserici din lemn); altele în părțile Clujului, în județul Hunedoara (peste 50), în Bihor – impresionante prin arhitectură și pictură (Rieni, Brădet, Tilecus s.a.) -, mai puține în Arad și Banat. Multe din aceste biserici din lemn sunt zugrăvite de meșteri populari din partea locului.