ARTA BISERICEASCĂ ROMÂNEASCĂ ( I )

O prezentare sumară a artei bisericești care s-a dezvoltat pe pământul românesc va putea să contureze și mai bine imaginea despre întreaga istorie a vieții bisericești a românilor.
Creștinismul românesc este de origine apostolică. De vreme ce existau preoți, diaconi și credincioși încă din a doua jumătate a primului veac creștin – numărul lor sporind în cele următoare, – este de la sine înțeles că ei se adunau, pentru ‘frângerea pâinii”, rugăciune și predică, în case particulare, așa cum se petreceau lucrurile și în alte părți, acestea putând fi considerate primele “lăcașuri de cult” ale strămoșilor noștri creștini. Înmulțindu-se numărul creștinilor, s-au ridicat lăcașuri anume pentru cult, numite bazilici (din latinescul “basilica” s-a format romanescul “biserica”, termen necunoscut în celelalte limbi neolatine). Astfel de bazilici s-au descoperit mai cu seamă în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră – Dobrogea de azi – care în anul 297 s-a constituit într-o unitate politico-administrativă aparte, și anume în provincia Scythia Minor.
Cercetările arheologice, începute încă din ultimele decenii ale secolului trecut și continuate până azi, au dus la descoperirea a peste 30 bazilici în Dobrogea, toate din secolele IV-VI. Astfel, la Tomis, metropola provinciei (azi Constanța) – deși cercetările arheologice sunt destul de dificile, din cauză că orașul nou este suprapus peste cel vechi – s-au descoperit până acum șase bazilici. La Tropaeum Traiani (azi Adamclisi) s-au descoperit cinci bazilici, cele mai interesante sub raport arhitectonic fiind cea “de marmură”, de tip elenistic, înzestrată cu un atrium și un baptisterium, și bazilica zisă “cu transept” sau în forma de T, singura de acest gen din Dobrogea, dar și cea mai mare (33, 80 X 13,70 m), având un nerthex, naos, baptisteriu, transept cu cripta și absidă.
Săpăturile arheologice de la Histria au scos la lumină fundațiile a șapte bazilici, toate din secolele V-VI. La Piatra Frecatei – j. Tulcea – anticul Beroe – s-au dezgropat fundațiile unei bazilici ce pare să dateze din timpul lui Constantin cel Mare, fiind considerată cea mai veche din tot sud-estul Europei. La Callatis (azi Mangalia) s-a descoperit o bazilica paleocrestină de tip sirian, sau cu atrium lateral, ceea ce constituie o raritate nu numai pentru teritoriul fostei provincii Scythia Minor, ci pentru întreaga Peninsulă Balcanică (sec. IV-V). la Dinogetia (azi Garvan – j. Tulcea) există o bazilică din secolele IV-V, refăcută la începutul celui următor, din care au rămas nu numai fundațiile, ci și resturi de tencuială cu urme de pictură. Alte trei bazilici paleocreștine s-au descoperit la Troesmis (azi Iglita-Turcoaia), două la Axiopolis (azi Hinog langa Cernavoda), două la Capul Dolojman (probabil fosta Constantiană), câte un la Noviodunum (azi Isaccea), Ulmetum (azi Pantelimon), Ibida sau Libida (azi Slava Rusa), singura bazilică din Scythia Minor cu trei abside la răsărit, și Izvoarele, în sudul provinciei.
În 1971 s-a descoperit o bazilica la Niculițel (j. Tulcea), sub altarul căreia s-a aflat o criptă cu moaștele martirilor Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos, iar sub acestea, moaștele altor doi martiri.
La toate acestea, se adaugă o serie de piese aparținătoare artei paleocreștine pe pământ românesc: aproximativ o sută de inscripții, mai ales pe monumente funerare, din secolele IV-VI, descoperite tot în Dobrogea un disc de argint aurit (diametrul 61 cem), care a aparținut episcopului Paternus al Tomisului (începutul sec. VI), azi în Muzeul Ermitaj din Leningrad, o serie de opaițe paleocreștine descoperite atât în Dobrogea, cât și în celelalte părți ale României.
Reținem că în teritoriile nord dunărene, în special în fosta provincie Dacia traiană, s-au descoperit bazilici la Sucidava (azi Celei – Corbia) și una la Morisena (azi Cenad – jud. Timiș), ambele datând din secolele IV-VI. Dar populația autohtonă rămasă aici după retragerea autorităților și armatei romane în sudul Dunării (271-275) a amenajat lăcașuri de cult rudimentare în fostele clădiri publice romane. Așa s-a întâmplat la Slăveni – j. Olt, Sarmizegetusa – j. Hunedoara și Porolissum (azi Moigrad – j. Salaj).
Trecerea unor populații migratoare pe teritoriul țării noastre, îndeosebi marea migrație avaro-slava de la Dunăre de Jos din anul 602, a dus nu numai la destrămarea organizației bisericești a strămoșilor noștri daco-romani, dar și la distrugerea lăcașurilor de cult menționate aici, precum și altora, ale căror urme nu s-au descoperit încă.
Cercetările arheologice efectuate în ultimele patru decenii au dezgropat fundațiile unor biserici din secolele XI-XII. Una este la Garvan – j. Tulcea (fosta Dinogetia, în timpul romanilor), cu un plan aproape pătrat (6x6m), cu o absidă la răsărit, semicirculara în interior, și cu cinci laturi în exterior, construită din piatra locală de cariera, provenită de la fostele clădiri romano-bizantine (s-au descoperit și bucăți de tencuială, cu resturi de pictură și fragmente de broderie, precum și resturi dintr-un clopot de bronz, toate fiind cele mai vechi piese de acest gen de pe teritoriul României).
La Niculițel – j. Tulcea s-au descoperit temeliile unei bisericuțe din aceeași perioadă (6×1,90 m), cea mai veche clădire de plan treflat cunoscută până azi la noi. (O altă biserică din Niculițel, cu hramul Sf. Atanasie, aparține secolului XIII, având un plan în formă de cruce înscrisă).
În Transilvania, în satul Dabica (30 km. NV de Cluj), se pare centrul formațiunii politice a voievodului Gelu Romanul, s-au descoperit fundațiile mai multor biserici, cea mai veche, din piatră, aparținând secolului IX. Este greu însă de stabilit ce plan arhitectural aveau. În schimb, sub actuala catedrală catolică din Alba Iulia, s-au descoperit fundațiile unui lăcaș de cult mai vechi, ortodox, o “rotonda” cu abisdă semicirculară, aparținătoare secolelor IX-X.
Nu putem ști în ce stil au fost construite bisericile mănăstirilor de la Morisena, Meseseni, Hodos și altele, atestate documentar în secolele XI-XII.
În comuna Cetățeni – j. Argeș s-au descoperit, nu de mult, fundațiile a trei biserici, una din secolul XV, alta din secolul XIII, iar a treia și mai veche; probabil aici era un centru politic, militar și bisericesc. La Drobeta-Turnu Severin se văd fundațiile a două biserici din veacurile XII-XIII.
Avem, prin urmare, destule elemente care dovedesc existența și continuitatea “artei” bisericești în tot spațiul geografic românesc.