Art. 1

„România este stat unitar, suveran, independent, a cărui integritate teritorială nu poate fi afectată” – a repetat de trei ori președintele Băsescu, citând din art. 1 al Constituției în fața cursanților (maghiari) de la Universitatea de vară de la Tușnad. Comentariile din talk-show-uri, după ce au revelat adevărata țintă de discursului prezidențial (electoratul român din Transilvania) n-au omis să observe că independența solicitată de aripa dură a maghiarimii ardelene, cu sprijinul fățiș al Budapestei, se leagă firesc și are ca punct de plecare nevotarea, de către UDMR, a Constituției post-decembriste din pricina tocmai acestui art. 1.
Ar fi, deci, o preocupare veche, statornică și fundamentală a minorității ungare. Într-un fel, chiar așa-i. Dl. Markó Bela a repetat de câte ori a avut prilejul că, din pricina inacceptabilului art. 1, UDMR n-a votat Constituția. Numai că „actele vorbește”, așa că am avea câteva nedumeriri, principala fiind rezumată în întrebarea „chiar n-au votat maghiarii Constituția României?” Cum nimeni, astăzi, nu pare a se îndoi, iată, aici, rezervele noastre. Ele provin din lectura zecilor de pagini ale stenogramei ședințelor Senatului din 25 aug. – 1 sept. 2003, când a fost aprobată modificarea Legii fundamentale (vezi „Discursuri și dezbateri parlamentare”, Ed. Mica Valahie, 2006, pag. 633-751). Revizuirea Constituției, adică.
Cum, la vremea aceea, Parlamentul încă nu se îmbourenizase, au avut loc lungi dezbateri aprinse, purtate cu decență și eleganță, mai toți combatanții arătându-se la înălțimea importanței subiectului: țara va avea, practic, o nouă Constituție. Și cu acest prilej, dl. Markó Bela a declarat ca inacceptabil art. 1, dar senatorii maghiari și-au concentrat pledoariile mai degrabă în direcția obținerii statutului de limbă oficială pentru maghiară și în susținerea revendicării potrivit căreia procedurile judiciare în secuime ar urma să se desfășoare în limba populației majoritare acolo. Primul dintre amendamente a fost pe parcurs respins, în vreme ce al doilea, cu nuanțări și cu înlăturarea exclusivismului, și-a aflat loc în Constituție.
De aici încolo încep nedumeririle noastre. S-a supus la vot nominal. Pentru oficializarea noii alcătuiri a Constituției României au votat 104 senatori. Nici o abținere, un singur vot împotrivă. Cui credeți că a aparținut? Lui George Pruteanu. N-aș putea spune că a fost un simplu gest de frondă, dar bănuiala rămâne, câtă vreme, în intervenția sa, răposatul nostru coleg și amic a combătut polemic doar în chestia acceptării unei a doua limbi oficiale în stat. Și cum propunerea maghiară a fost respinsă încă pe parcursul dezbaterilor, împotrivirea lui Pruteanu la ansamblul textului rămâne în ceață. Au votat pentru noua Constituție Markó Bela, Eckstein-Kovacs Peter, Frunda György, Puskas Zoltan, Szabó Karoly, Verestóy Atilla, împreună cu toți ceilalți senatori maghiari. Pruteanu, taxat ca „naționalist”, a fost împotrivă, iar un alt senator purtător de similară etichetă, Adrian Păunescu, și-a nuanțat atitudinea, declarând că „aș fi vrut să fie o Constituție mai aproape de echilibru (…) fără nici un entuziasm, spun „pentru”.
Așadar, ansamblul Constituției a fost votat în unanimitate de… maghiari, ceea ce anulează precedentul lor vot împotrivă, când Parlamentul a adoptat întâia Lege fundamentală. Dacă votezi modificări la un text cândva respins, înseamnă că, acum, ți-l însușești în întregul său. Nu-i cu putință, logic, să declari că n-ai acceptat și nu accepți art. 1, când îți dai acordul total pentru noua formă a aceluiași act, în care articolul cu pricina a fost menținut fără vreo modificare. De unde credem că se vede limpede: Constituția României a fost votată și de UDMR, așa că aceste cronice bufeuri gen Tușnad, cu clamarea „independenței”, se așază total în afara legalității. Nu-i cu putință să spui una și să votezi… alta! Sau invers.