O bătrână în vârstă de 78 de ani a ajuns în stare gravă la spital, în urma unui incendiu izbucnit în propriul apartament. Septuagenara a rămas internată în Spitalul municipal din Vatra Dornei, fiind diagnosticată cu arsuri de gradul II pe față, mâini și picioare. Totul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orelor 9.50, într-un bloc din Iacobeni. Locatarii blocului 28 de pe strada „Minelor” au auzit la acea oră strigăte din apartamentul Mariei B., în vârstă de 78 de ani, din localitate. Oamenii au spart ușa și au văzut că bucătăria femeii era cuprinsă de flăcări, reușind să o scoată afară pe proprietară. Femeia era în stare de șoc și suferise mai multe arsuri. Vecinii au anunțat pompierii, o autospecială de la Detașamentul Vatra Dornei ajungând acolo în mai puțin un sfert de oră. Flăcările au fost stinse relativ repede, pagubele materiale (bunurile din bucătărie) fiind estimate la circa 15 milioane de lei vechi. Maria B. a povestit că incendiul a izbucnit în momentul în care a vrut să aprindă unul dintre ochiurile de la aragaz. De altfel, pompierii au stabilit că flăcările au izbucnit din cauza unei butelii defecte și a acumulării de gaze.





