LIGA CAMPIONILOR

Arsenal merge în finală



Echipa Arsenal Londra s-a calificat în finala Ligii Campionilor, după ce a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, marți, în deplasare, în fața formației spaniole Villarreal, în manșa secundă a semifinalelor competiției. În minutul 90 al întâlnirii, Riquelme (Villarreal) a ratat un penalti. Arsenal a obținut calificarea în urma victoriei obținute, săptămâna trecută, cu scorul de 1-0 pe teren propriu.Tehnicianul Arsene Wenger a declarat că are dreptul să creadă că Arsenal Londra poate câștiga finala Ligii Campionilor, apreciind că prezența în ultimul act al competiției europene este o încununare a muncii sale de nouă ani și jumătate la gruparea de pe Highbury, informează The Sun. „Când Riquelme se îndrepta să execute penaltiul, mi-am spus că dacă într-adevăr este anul nostru, atunci Jens va apăra. Știam că nu va fi ușor pentru Riquelme, era atâta presiune asupra sa, iar caracterul și determinarea lui Jens au învins. Lehmann a demonstrat tuturor ce portar mare este”, a declarat Wenger. Tehnicianul Manuel Luis Pellegrini Ripamonti a declarat că Villarreal ar fi meritat să se califice în finala Ligii Campionilor, deoarece a avut mai multe ocazii de gol decât Arsenal. „Am fost mai buni decât Arsenal pe Highbury. Am crezut în calificare până în ultimul minut. Jucătorii sunt triști, dar eu sunt mândru de maniera în care au jucat, deși există și un sentiment de frustrare, deoarece am evoluat mai bine și nu am reușit. Nu este important că Riquelme a ratat penaltiul. Trebuie să ne gândim că este dificil să fii într-o astfel de poziție și trebuie să ne gândim cum s-a simțit el. Este o mare responsabilitate care trebuie luată de jucătorii mari, iar el și-a asumat-o”, a spus Pellegrini, care crede că în finală se poate întâmpla orice.



Recomandări

Wizz Air a reînceput operarea de zboruri către Viena și va continua la finalul anului cu încă șapte destinații externe

Wizz Air a reînceput operarea de zboruri către Viena și va continua la finalul anului cu încă șapte destinații externe
Wizz Air a reînceput operarea de zboruri către Viena și va continua la finalul anului cu încă șapte destinații externe