Actorul american Arnold Schwarzenegger va pleca în luna iunie în Australia pentru un turneu în cadrul căruia va susține o serie de discursuri motivaționale.
Actorul și fostul politician american va apărea în calitate de invitat special în cadrul turneului „21st Century Financial Education Summits”, organizat de jurnalistul Jamie McIntyre, și va susține acele discursuri în orașele australiene Perth, Melbourne și Sydney, informează femalefirst.co.uk.
Arnold Schwarzenegger va vorbi despre cariera lui în cinematografie și culturism și va oferi publicului sfaturi pe diverse teme.
„Australia este una dintre țările mele preferate, iar oamenii de acolo sunt întotdeauna prietenoși și ospitalieri. Sydney va fi întotdeauna un loc special pentru mine, întrucât este orașul în care am câștigat ultimul meu titlu de Mr. Olympia”, a declarat Arnold Schwarzenegger.
Organizatorul turneului, Jamie McIntyre, fostul corespondent al postului CNN la Pentagon, a declarat: „Arnold întruchipează perfect lucrurile pentru care este organizat Financial Education Summit. Este motivat, are capacitatea de a-i inspira pe cei din jur și pe aceea de a reuși în ciuda tuturor așteptărilor”.
„E incredibil felul în care un tânăr dintr-un mic sat din Austria s-a mutat înainte de a împlini vârsta de 21 de ani la Los Angeles, a câștigat titlul de Mr. Universe, iar apoi, în mai puțin de cinci ani, a devenit cel mai mare culturist din toate timpurile, în următorii 10 ani a devenit milionar, în următorii 20 de ani a devenit cel mai mare star de cinema, iar 36 de ani mai târziu a fost ales în funcția de guvernator al statului California”, a adăugat Jamie McIntyre.
Actorul american va susține aceste discursuri motivaționale în perioada 12 – 14 iunie.
Actorul Arnold Schwarzenegger, care a renunțat la această meserie în timpul mandatului său de guvernator al statului California, a anunțat în 2011 că își va relua cariera artistică. Schwarzenegger a declarat, în februarie 2011, că se simte pregătit să joace din nou în filme și a anunțat că va participa la realizarea unui serial de televiziune și a unui volum de benzi desenate, ambele inspirate de celebra lui poreclă din lumea politică, „The Governator”. În aprilie 2011, o sursă a declarat pentru agenția de presă Reuters că Arnold Schwarzenegger are toate șansele să joace într-un nou film din franciza „Terminator”, în care își va relua rolul care l-a făcut celebru, cel al unui cyborg indestructibil trimis din viitor. Revenirea pe marile ecrane a fostului campion de culturism a fost însă amânată pentru câteva luni din cauza problemelor acestuia din viața de familie, care au fost expuse pe larg în presa americană.
Starul a încheiat recent filmările pentru „The Expendables 2”, cu Sylvester Stallone, și cele pentru pelicula „The Last Stand”. Potrivit presei americane, Schwarzenegger urmează să filmeze în curând pentru alte două pelicule: „Unknown Soldier” și „The Tomb”.