La Galeria de Artă „Ion Irimescu” din municipiul Suceava se deschide vineri, 16 mai, la ora 17.00, expoziția de artă plastică „Armonii imaginare”, realizată de artista plastică Lucia Pușcașu și elevii pe care-i coordonează din clasele a VI-a, a IX-a și a X-a de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava.
Lucrările expuse, realizate în tehnicile picturii, graficii și tapiseriei, sunt menite să vă transpună în lumea visurilor, a frumosului și să vă îndepărteze pentru câteva clipe de grijile și preocupările cotidiene.
Cu acest prilej, Asociația Artă și Umanitate va conferi premii celor mai talentați elevi.