Au fost primul popor creștinat din lume. Au scris istorie în Suceava și au avut bogății și influență. „Au fost” tinde să devină, din păcate, timpul verbului la care se vorbește despre armenii din Suceava. Și asta în ciuda faptului că au două mănăstiri și alte două biserici vechi și pline de istorie și care pot constitui un punct de relansare a comunității armene din acest colț al țării.
În momentul de față, nimeni nu poate spune cu exactitate nici măcar câți armeni ar mai fi în municipiul Suceava, pentru că în cazul celor din județ mi s-a spus franc că nu există nici o evidență. Dacă e să-l ascult pe preotul Azad Mandalian, ar exista 66 de armeni.
Lucia Grigorincu, o onorabilă doamnă în vârstă de 79 de ani, vicepreședinte al Uniunii Armenilor din România, filiala Suceava, vorbește despre 49 de membri ai acestei etnii. Poate părea un aspect secundar, dar spune multe despre organizarea acestei comunități care devine tot mai liliputană.
Speranțe de revigorare există totuși, iar semnalul l-a dat ÎPC Arhimandrit Datev Hagopian, Arhiepiscopul Bisericii Armene din România, la vizita din iarnă de la Suceava. Acesta a anunțat că în mănăstirile din Suceava vor fi aduși călugări armeni, care vor avea menirea de a relansa viața spirituală de aici. Până acum nu s-a întâmplat încă nimic, iar timpul curge.
Viitorul nu sună foarte optimist
Istoria armenilor în Suceava numără peste 600 de ani. Au fost și vremuri prospere, dar și perioade în care armenii au avut de suferit, dar de fiecare dată au avut puterea să se ridice și să o ia de la capăt.
Acum, în anul de grație 2011, Suceava nu pare a fi locul preferat al armenilor, deși Suceava, ca o mamă bună, nu i-a renegat. Puținii armeni care mai trăiesc pe aceste meleaguri recunosc declinul cu jumătate de gură, iar unii dintre ei încă mai cred că viitorul nu sună chiar atât de rău pe cât se vede din exterior. O întreb pe Lucia Grigorincu cum vede ea viitorul acestei comunități. Oftează prelung de două ori, iar apoi exclamă optimist: „Situația va fi bună, iar în jurul Uniunii Armenilor se va coagula forța necesară pentru a ține în viață comunitatea”. Preotul Azad Mandalian este ceva mai moderat în optimism și încearcă să vadă lucrurile mai concret. „Armenii din Suceava sunt mai românizați decât cei din alte părți și și-au cam pierdut obiceiurile. Dacă vom reuși să populăm cele două mănăstiri nu vom dispărea”, crede preotul Mandalian.
Nu toată lumea împărtășește ideea că viitorul va aduce și renașterea comunității armene pe plan local. „Forme spectaculoase de revigorare nu sunt și, din păcate, nici actuala conducere a Uniunii Armenilor din Suceava nu se implică suficient de bine pe această linie”, a opinat Ioan Rîsnicu.
Limba armeană, o enigmă pentru majoritatea membrilor comunității
O mare piedică în calea menținerii valorilor armene este lipsa unei școli. Chiar dacă pare greu de crezut, limba armeană o cunoaște doar preotul Azad Mandalian. Nici oamenii mai în vârstă nu înțeleg decât câteva cuvinte, iar când vine vorba de puținii tineri din sânul comunității, limba armeană este o enigmă totală. Preotul Mandalian spune că în urmă cu 15 ani a încercat să pună bazele unei școli de duminică, în care să fie predată limba armeană. „Demersul nu a avut succes, iar astăzi cred că e cu atât mai greu. Un profesor de armeană ar putea veni la Suceava, i-am putea pune la dispoziție și un spațiu, dar întrebarea e cine îl plătește, pentru că noi nu avem această posibilitate”, a precizat preotul Mandalian. Opinia că o școală armeană ar fi inutilă pare să întrunească majoritatea.
„La ce să fie școală, dacă nu avem număr suficient de persoane înscrise?”, s-a întrebat Lucia Grigorincu. De aceeași părere este și Ioan Rîsnicu, care crede că dacă la București și Constanța s-au putut înființa școli de duminică, la Suceava acest lucru ar fi practic imposibil.
În timp ce școala armeană rămâne un vis frumos, pe abecedarele și cărțile aduse de preotul Azad Mandalian se așază un strat tot mai gros de praf.
Și-au pierdut nu doar limba, ci și tradițiile și obiceiurile
În afara limbii pe care au pierdut-o de-a lungul timpului, armenii din Suceava nu prea mai au nici tradiții și nici obiceiuri, așa cum se întâmplă în cazul altor etnii. Nici măcar vreo mâncare tradițională nu se mai face prin casele puținilor armeni. Singura excepție este ciorba de urechiușe (un fel de colțunași umpluți cu carne) pe care credincioșii armeni și nu numai o savurează în fiecare an după slujba oficiată cu ocazia Adormirii Maicii Domnului.
Această mare sărbătoare, celebrată în fiecare an în duminica cea mai apropiată calendaristic de ziua de 15 august, este un prilej rar care-i adună pe armeni. În rest, nici măcar la Crăciunul care se sărbătorește pe 6 ianuarie lumea nu se înghesuie să vină la biserică. Anul acesta, de exemplu, din cei 49 sau 66 de armeni care există în scripte, în biserica Sf. Cruce din centrul municipiului Suceava au ajuns vreo 25.
Preotul Azad Mandalian nu are o explicație pentru această lipsă de interes a armenilor. „Am trimis scrisori acasă la fiecare armean, dar nu toți au considerat că trebuie să vină la slujba de Crăciun. E dureros, dar asta e situația”, a oftat preotul Mandalian.
Religia, șansa revitalizării comunității armenilor
Chiar dacă numărul celor care merg la slujbele religioase este mic, armenii consideră că biserica poate reprezenta punctul de plecare în procesul de revitalizare a etniei. „Religia este și poate fi un factor determinant pentru comunitatea armeană din Suceava și pentru viitorul acesteia. Credința a reprezentat unitatea statului armean și cred că ne va ține și pe mai departe la fel de uniți”, a mărturisit Lucia Grigorincu.
Totuși, unii armeni cred că biserica ar trebui să se implice mai mult în viața comunității. „Preotul Azad Mandalian își face treaba foarte bine din punct de vedere religios, dar din alte puncte de vedere se putea implica mai mult”, crede Ioan Rîsnicu.
Hagigadar, mănăstirea armeană cu credincioși români
Dacă e să întrebi pe stradă despre Hagigadar, orice sucevean îți va spune că este biserica împlinirii tuturor dorințelor. Puțini știu însă că Hagigadar este o mănăstire a comunității armenilor. Tradiția spune că dealul mănăstirii trebuie urcat în genunchi, iar biserica trebuie înconjurată de trei ori în același mod.
O credincioasă venită de la Frasin îmi spune că vine la Hagigadar în fiecare an și se roagă. Îmi mărturisește deschis că nu știa că lăcașul de cult este al armenilor. „E tot un Dumnezeu peste tot locul”, afirmă femeia. Ca ea sunt alte sute sau chiar mii de persoane, care vin la Hagigadar pentru a se ruga și pentru a li se îndeplini dorințele.
Preotul Azad Mandalian recunoaște că armenii care vin să se roage la această mănăstire reprezintă o minoritate, dar crede că totul pleacă din suflet. A mers și el în genunchi la Hagigadar. „Am făcut-o pentru că așa am simțit eu și nu pentru că mi-ar fi cerut bunicul meu, care era preot în Suceava în vremea copilăriei mele. E o credință și nu un obicei să urci dealul în genunchi și apoi să înconjori biserica de trei ori tot în genunchi. Nu scrie nicăieri că trebuie mers de trei ori sau o dată. Important e ca totul să vină din suflet”, este de părere preotul Azad Mandalian.
Ce vine din urmă?
„Cine are 1% sânge armean trebuie să se considere pe de-a întregul armean”, se spune printre membrii acestei etnii. Pentru Lucia Grigorincu această vorbă este sfântă. Deși provine dintr-o familie mixtă, spune că „la mine în casă este suflu armenesc până în măduva oaselor”. Îi dau dreptate întru-totul, dar din păcate are 79 de ani și este singură. Cei doi copii au plecat în străinătate, iar șansele să revină în Suceava sunt minime. Același lucru se întâmplă și în multe alte case locuite de cei în care curge sânge de armean. Preotul Azad Mandalian provine, la rândul său, dintr-o familie mixtă. Totuși, bunicul său, Knel Mandalian, a fost armean 100% și a păstorit biserica armeană din Suceava zeci de ani. „Sunt pe jumătate armean, dar copiii mei sunt educați în spirit armean”, spune preotul Mandalian.
E un semn bun, dar nu suficient pentru ceea ce are nevoie acum comunitatea armeană din Suceava. „Din păcate, din urmă nu prea vine nimic, cel puțin din punct de vedere religios”, este concluzia amară a preotului Azad Mandalian.
2012, anul care poate aduce o schimbare
Cu două mănăstiri, cea de la Hagigadar și cea de la Zamca, și două biserici, Sf. Cruce și Sf. Simion (Turnu Roșu), armenii suceveni se pot reinventa. Un bun prilej ar fi 2012, anul în care Hagigadarul va fi centrul pelerinajului armenilor din toată lumea. Anul viitor se vor împlini 500 de ani de la înființarea mănăstirii, iar la Suceava sunt așteptați invitați se seamă. Pentru ca totul să arate impecabil, la Hagigadar au început ample lucrări de reabilitare. Banii vin din SUA și în afara lucrărilor de consolidare se va trece și la spălarea picturilor. Până atunci se așteaptă popularea mănăstirii cu călugări, așa cum a promis Arhiepiscopul Bisericii Armene din România. Și, poate, la Hagigadar se vor împlini și dorințele armenilor din Suceava de a reveni la gloria de altădată.
