Arma secretă…

Scriu această rubrică înainte cu vreo oră de startul partidei de debut la Euro ’24 pentru naționalaRomâniei, în care, după cum bine se știe, întâlnim reprezentativaUcrainei. Vă mărturisesc de la început (și să dea Domnul să greșesc, să fiu doar un imbecil pesimist, care nu pricepe nimic din ce înseamnă fotbalul!) că atât în acest meci, cât și în următoarele două, nu cred că vom obține nici măcar un punct. Mai mult, mă îndoiesc până în străfundul sufletului și minții că suntem în stare să înscriem măcar un gol, speranța fiind un penalty pe o greșeală a vreunui adversar sau o lovitură liberă pe care eventual Hagi să o valorifice. Urmăresc pe Digi 1 transmisiile live din mijlocul suporterilor aflați în preajma stadionului, iar optimismul lor nu reușește să mă contamineze absolut deloc, poate și fiindcă de unul singur nu beau niciodată, și cu atât mai puțin bere, care nu-mi place! Marea majoritate a celor intervievați au preluat și spiritul, și abordarea de căcănar pe care este clădită (șubred rău!).
Naționalalui Iordănescu-fiul mizeazăpe „un gol rapid, apoi ne apărăm restul meciului”, ceea ce pur și simplu mă înspăimântă. Păi bine mă, fraierilor, v-ați dus pân’ la Munchen și ați cheltuit căruțe de bani ca să vă bucurați de cum bagăăștia dosu-n poartă și uită să-l mai scoată!? Așadar: după ce am aflat că valoarea de piață a naționalei României, ultima!, e de vreo 56 de milioane (următoarea, Albania, fiind pe la vreo 79!), după ce căpitanul de echipăStanciu zice „Nu sunt eu cel mai mare pericol pentru ei!”, adică pentru ucraineni (așa e, împiedicatule, tu ești cel mai mare pericol pentru noi!), n-are cum să te mire că ziarul cel mai important de sport din Spania, AS, vorbește despre „armasecretă a echipei României: credința în Dumnezeu!”. Zic și eu: „Doamne ajută!”. Hai România, hai tricolori!