Ministrul Economiei, Ion Ariton, afirmă că nu s-a discutat în Guvern despre o eventuală remaniere, dar că a auzit că numele său este vehiculat în acest sens, susținând că „nu va fi nicio supărare” în cazul în care va fi schimbat, deși nu are nimic să își reproșeze.
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă la Sibiu, cum comentează faptul că numele său este vehiculat în legătură cu o posibilă remaniere, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Atâta timp cât voi fi în minister o să-mi fac treaba cât pot mai bine. În momentul în care, din rațiuni economice și politice, va trebui să las locul unui alt coleg, nu va fi nicio problemă. Îl voi sprijini cu tot ce am făcut, va fi o predare de ștafetă între noi fără nicio greutate. Nu va fi nicio supărare pentru noi, din contră, tot sprijinul. Dacă în perioada cât voi sta în minister va considera că este necesară expertiza mea acumulată în această perioadă, i-o voi pune la dispoziție”, a declarat Ariton.
El a apreciat că experiența de a fi ministru „merită trăită, și o zi, și o oră, și o lună sau oricât”.
Întrebat dacă s-a discutat oficial în Guvern despre o remaniere, Ariton a răspuns: „Nu. Dacă vreți vă spun și neoficial, dar nu s-a discutat”.
Întrebat dacă are ceva să își reproșeze sau ce i s-ar putea reproșa, Ariton a declarat că mass-media îi reproșează că a dus la minister trei consilieri din Sibiu, dar că el personal nu are ce să își reproșeze.
„Au fost reproșurile pe televizor, le-ați văzut. De ce am trei consilieri din Sibiu. Dacă astea sunt reproșurile după nouă luni de muncă la un minister ca cel al Economiei, vă spun că nu am ce să-mi reproșez”, a afirmat Ariton.
Întrebat dacă Raluca Turcan mai are vreo șansă de a ajunge ministru al Muncii, după ce nu a reușit să câștige din nou funcția de vicepreședinte al PDL, Ariton a precizat că nici acest lucru nu s-a discutat în Guvern și că știe despre posibila numire a lui Turcan la Ministerul Muncii din presă, la fel cum tot din presă a aflat și despre posibilitatea ca el să fie remaniat.
„S-a vehiculat numele meu. Și vă spun, un minister de Finanțe sau de Economie, când este vorba de remaniere…”, a afirmat el.
Președintele Traian Băsescu nu a respins, joi seară, la TVR, posibilitatea unei remanieri guvernamentale, refuzând să indice eventualii miniștri vizați pentru schimbare, afirmând că „relansarea guvernării” va fi subiectul unei analize interne a noii conduceri a PDL.