Aritmii

Cea de a 160-a aniversare a nașterii lui Eminescu își stinge, încet-încet, ecourile. Curând vom auzi iară florilegiul de imprecații: reacționar, xenofob, conservator, antisemit, paseist, protolegionar, antidemocratic și, mai ales, „naționalist”. A-l contesta pe Eminescu înseamnă a face parte din elita intelectualității, evident agreată politic, câtă vreme pe individul ce a declarat „Eminescu nu îmi spune nimic” îmbroboditul președinte Constantinescu l-a decorat, culmea culmilor, cu… medalia Eminescu!
Nu mai reiau o discuție care oricum nu încape într-un articol de gazetă (vezi „Printre cărți”, ed. „Junimea” 2009, pag. 77-106); ține de domeniul evidenței faptul că nici un popor și nici o cultură nu și-a propus (cu atât mai puțin îngăduit), în numele „demitizării”, să azvârle în „lada de gunoi a istoriei” marile spirite ce i-au onorat tocmai… istoria. Noi o facem. Nu de azi, de ieri. Eminescu riposta încă din „Scrisoarea a III-a”: „Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară / Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni, de obicei.” Aș profita, însă, de acest prilej aniversar pentru a constata mai întâi că poncifele ridicole se încuibă rapid în mentalul nației.
Asasinarea lui Eminescu era o ipoteză rămasă în stadiul de curiozitate speculativă, câtă vreme funesta concluzie se susține doar cu „probe” vag-circumstanțiale și prin… absența (!) documentelor. Acum, pare a fi ridicată la rangul de adevăr științific atestat, câtă vreme cursul de la Universitatea bucureșteană conține chiar în titulatură sintagma „uciderea lui Eminescu”. Poetul n-ar fi fost niciodată bolnav, nebunia nu-i decât rodul unui diagnostic infam, Eminescu ar fi fost ucis de Maiorescu &comp., cu aprobarea tacită a lui Carol I! Mă întreb de ce oare nici unul dintre susținătorii basnei nu amintește faptul că Eminescu a avut un frate care a murit în 1874, la Berlin, de asemenea nebun. Pe Șerban, tot Maiorescu l-a băgat în ospiciu? De ce? La 160 de ani de la nașterea poetului, puținele mărturii materiale ce-i amintesc trecerea suferă de mistificare fizică și mediatică. Vorbeam, în tableta precedentă, despre lacul de la Ipotești.
Nu știu cine a venit cu ideea ca potecile din jur să fie betonate și aliniate ca-n grădina publică. Omul va fi fost plin de bune intenții, numai că astfel urbanizat, colțul de codru își pierde misterul și bruma de poezie. „Intervenții înnoitoare” asemănătoare n-au ocolit nici ograda de la Ipotești, unde Călinescu vedea „o casă modestă de țară”. Cum se știe, ajunsă în ruină în 1934, a fost reconstruită, devenind, în 1940, primul Muzeu Memorial Eminescu. Noua înfățișare a casei părintești era prea de tot „altfel”, așa că a fost dată jos în 1979 („nu respecta structura originalului”). Pe vechea fundație, după documentația păstrată, a fost ridicată actuala casă-muzeu. Parcă-l aud pe entuziastul șef ce a semnat actele investiției: „Tovarăși, este vorba de Eminescu, să nu ne zgârcim!” Și nu s-au zgârcit, introducând în operă materiale și soluții pretențioase (vezi acoperișul, ferestrele, glafurile perfecte, plafoanele, podeaua etc.), rezultând nu o onorabilă și evocatoare casă din vălătuci, ci o clădire zdravănă și ochioasă, numai bună de pus pe reclamele oricărei firme de construcții de azi. Există fotografii de epocă, din care se vede limpede că înfățișarea clădirii era în bună măsură alta. Avem, acum, și filmul lui Octav Minar.
Dincolo de cadrele statice îndoielnice (poza lui Mihai, alături de căminarul Gheorghe), filmarea propriu zisă a casei n-are cum fi decât autentică. Sigur că-i mai greu să refaci în amănunt o construcție „hrentuită” și că-i mult mai simplu s-o ridici din nou, după regulile și exigențele actuale (cum ar arăta bojdeuca lui Creangă podită cu travertin?), numai că forța evocatoare se diluează și însuși universul copilăriei poetului devine altul. Mai nou, s-au plantat în jurul casei… lămpi tip pitic de grădină! Singurele entuziasmate rămân firmele de turism, care, în prospecte, dau ca sigur un detaliu biografic (nu numai moartea poetului este „reinterpretată”, ci și nașterea!) mistificat: potrivit siturilor come.in.Romania, Ropedia.ro, viaromania.eu și altele, Eminescu s-ar fi născut la Ipotești, și nu la Botoșani, cum atestă actele. Și, pour la bonne bouche, alte firme (Okazii.ro, e-tur.ro, ba chiar și Wikipedia) înfățișează, drept casă a copilăriei poetului, o cu totul altă clădire!
Unde ești tu, Țepeș, Doamne…