Arhimandritul Iachint Unciuleac – Să ne facem timp pentru rugăciune!

Le spunea ucenicilor:
– Trebuie să punem mare accent pe cunoașterea de sine, luptând pentru aceasta, și să cerem cu insistență în rugăciuni ca Dumnezeu să ne lumineze întunericul sufletelor și să ne dea ajutor pentru a izgoni toată răutatea care și-a făcut cuib în mintea și în inima noastră. Fără cunoașterea de sine și lupta împotriva răului, nu este posibil nici un urcuș duhovnicesc. Să cerem lui Dumnezeu să ne ajute să descoperim și să învingem toate cugetele viclene și duplicitatea din noi.
Apoi, fiind întrebat cum poate omul să se silească pe sine însuși la rugăciune, Părintele Iachint spunea:
– Într-adevăr, nimic pe lume nu are dușmani mai mari ca rugăciunea. Este absolut necesar ca fiecare creștin să caute timp de rugăciune, să-și facă un program de rugăciune, așa cum își face program pentru treburile zilnice.
Mai spunea Părintele Iachint:
– Chiar dacă simțim că rugăciunea noastră nu este fierbinte, că nu ne putem concentra, că sufletul este risipit, totuși să ne rugăm, să ne rugăm cum putem, căci vom ajunge să ne rugăm cum trebuie. Sufletul se încălzește încetul cu încetul prin șederea îndelungată în fața lui Dumnezeu, prin cugetarea permanentă la lucrarea lui Dumnezeu, la sfârșitul nostru, la minunile pe care Dumnezeu le face în fiecare clipă cu noi. Cu timpul, sufletul va căpăta deprindere, va dori rugăciunea așa cum trupul are nevoie de aer și de apă. Astfel, vom ajunge să zicem și noi cu împăratul David: „În ce chip dorește cerbul izvoarele apelor, așa Te dorește pe Tine sufletul meu, Dumnezeule”.
Rugăciunea va începe să curgă cu vreme și fără vreme, devenind ca un izvor pururea curgător, încât ne vom ruga oriunde și în orice condiții.
(Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, pp. 735-736, Doxologia.ro)