Arhim. Gherasim Iscu, mucenicul cu surâs blajin (I)

Părintele Gherasim L-a iubit pe Hristos din anii copilăriei. De la doisprezece ani a auzit chemarea Sa și a intrat frate în Mănăstirea Bogdana. Se trăgea dintr-o familie de țărani înstăriți, lucru care nu l-a împiedicat să lase toate și să aleagă o cale a renunțărilor și a jertfei.
Înzestrat cu o inteligență deosebită, cu râvnă pentru studiu și mai ales cu mare sete de rugăciune și viață lăuntrică, a fost trimis de către mănăstire să-și continue studiile, ajungând să absolve ca șef de promoție nu numai Seminarul de la Neamț, ci și Facultatea de Teologie. Dorind o viață duhovnicească mai aspră, a ajuns la Tismana, mănăstire care îi „insufla mult respect și devotament pentru drumul monahal”, așa cum însuși o spunea mai târziu. După încheierea studiilor, a primit pentru scurtă vreme ascultarea de stareț al Mănăstirii Arnota – Vâlcea, iar în anul 1942 a fost trimis de către Mitropolitul Nifon Criveanu ca preot misionar în Transnistria.
Peste tot, Părintele Gherasim s-a sârguit, cu timp și fără timp, zi și noapte, să fie înaintea oamenilor și a lui Dumnezeu un preot adevărat, care să răspundă nevoii semenilor de dragoste, luminare și rugăciune. Pentru sârguințele sale pastorale, în 1943, același mitropolit l-a numit stareț al Mănăstirii Tismana, ascultare pe care o va împlini cu vrednicie până în ziua arestării sale.
În anul 1948 nu era greu de găsit motive pentru a aresta pe cineva. Iar pentru Părintele Gherasim s-au găsit destule dovezi „incriminatorii”: o predică anticomunistă fulminantă ținută de hramul mănăstirii, un ajutor dat celor din munți care organizau rezistența și multe altele… Toate acestea au intrat sub incidența Codului Penal ca și „crime de uneltire împotriva ordinii de stat”. Ajuns în mâinile Securității, Părintele Gherasim a răbdat mucenicește toate chinurile cu putință pe care le-au născocit mințile bolnave ale călăilor săi, fără să denunțe pe nimeni ori să recunoască învinuirile aduse. Se zice că, în urma îndelungatei anchete, Căpitanul Oancă ar fi obosit bătându-l și-ar fi strigat: „Ești nebun, toți ceilalți au recunoscut… și tot cincisprezece ani vei fi condamnat!”
Calea Golgotei sale va trece apoi prin temnițele de la Aiud, Pitești, Canal și Târgu Ocna…
La sfârșit, Părintele Gherasim și-a găsit odihna veșnică la Târgu Ocna, împreună cu Valeriu Gafencu, într-un cimitir fără mormânt și fără cruce. A adormit cu rugăciunea lui Iisus pe buze.
Părutu-s-a în ochii celor mulți plecarea lor de pe pământ pedepsire, dar ei sunt în pace, căci nădejdea lor era preaplin de Nemurire…
(Material realizat de obștea Mănăstirii Diaconești, Sursa: http://www.familiaortodoxa.ro )
Plecarea Părintelui Gherasim
(de Constantin Aurel Dragodan)
Cu fața de ceară,
Cu trupul firav ca de sfânt bizantin,
Părintele Gherasim a fost adus într-o seară,
Învăluindu-ne cald cu surâsu-i blajin.
Zile de boală din carne i-au rupt
Și-acum doar o piele-i înfășură osul,
Dar tainic el spune Rugăciunea inimii neîntrerupt:
„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pre mine, păcătosul!”
Ardeau ca făcliile ochii fiecărui bolnav,
Ioan și Valeriu și-au împreunat mâinile în rugăciune.
Viața mai pâlpâia ca o candelă ce se stinge în trupul schilav;
Apoi, printre gratii, s-a văzut căzând o stea de tăciune.
Domnea-n încăpere o liniște grea.
Doar aripe de îngeri în jur fâlfâiau, mătăsos.
Departe, copii cântau un cântec de stea.
Părintele Gherasim a plecat să se-nchine la ieslea lui Hristos.