Cronica religioasă

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează astăzi un concert dedicat Zilei Eroilor

La cetatea de scaun a Sucevei va avea loc astăzi, 1 iunie 2006, începând cu orele 17.00, tradiționalul concert de cântece și poezii românești dedicat Zilei Eroilor. Concertul este organizat de către Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Complexul muzeal „Bucovina” și Centrul creației populare. Părintele Dragoș Buta, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, a declarat că: „Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea ÎPS arhiepiscop Pimen, în colaborare cu Complexul muzeal „Bucovina” și Centrul creației populare, organizează și anul acesta, în cinstea eroilor, concertul de cântece și poezie românești care va avea loc la cetatea de scaun a Sucevei joi, 1 iunie, începând cu orele 17.00. La acest concert vor participa ansamblul artistic „Balada” din Suceava, corul bărbătesc al parohiei Salcea, grupul coral al parohiei „Sf. Trei Ierarhi” din Suceava, grupul vocal al Școlii Generale cu clasele I – VIII din Șcheia, corul Unității de Jandarmi din Fălticeni și corul Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava. La acest concert vor participa ÎPS arhiepiscop Pimen și alte personalități ale Sucevei, printre care amintim pe domnul primar Ioan Lungu. Fiind Ziua Eroilor, aceste formații pe care le-am menționat mai sus vor interpreta piese patriotice, iar copiii vor rosti poezii românești”. (Radio Trinitas)

Recomandări

Ziua Culturii Naționale, marcată prin concerte de poezie și de muzică clasică în mai multe localități din zona Rădăuți

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Decalog la sfințirea cea mare a apei la sărbătoarea Botezului Domnului, de ÎPS Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților

La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate
La Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, Agheasma Mare va fi împărțită credincioșilor, de Bobotează, în 10.000 de sticle îmbuteliate

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților: precizări referitoare la fostul preot Viorel Sidoriuc și poziția lui față de Biserica Ortodoxă

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de episcopul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan

Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan
Preotul Viorel Sidoriuc, de la „Sfânta Treime”, susținut de preotul vicar al Bisericii Ortodoxe Muntenegrene, Emilian Prodan