Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se poziționează ferm în favoarea acceptării donării de organe în vederea transplantului, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Calinic redactând și un „Decalog” în acest sens. Poziția arhiepiscopiei a fost prezentată atât de episcopul vicar Damaschin Dorneanul, în cadrul unei conferințe pe tema prelevării de organe și a transplantului, organizată la Spitalul Clinic de Urgență din Suceava, cât și printr-un comunicat postat pe pagina oficială de facebook a instituției bisericești.
„Având în vedere preocupările academice ale chiriarhului locului privitoare la problematica bioetică și teologică a transplantului de organe, care s-au concretizat în elaborarea tezei de licență intitulată <Aspecte de drept comparat, comunitar și internațional privind transplantul de organe>, demers științific realizat sub coordonarea domnului prof. univ. dr. Constantin Andronovici, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a transmis Decalogul privind transplantul de organe”, a spus PS Damaschin Dorneanul. Cele zece principii fundamentale care și-au propus să ofere „repere morale în înțelegerea și aplicarea acestui act medical de maximă complexitate și responsabilitate” sunt următoarele: „1. Atingeți cu evlavie trupul omului, care este templu al Duhului Sfânt, pentru că nu lucrați cu o materie inertă, ci slujiți unei persoane destinate veșniciei prin botezul în numele Preasfintei Treimi; 2. Priviți organele donate ca pe un act de jertfă, nu ca pe o resursă, deoarece ele nu sunt simple piese biologice, ci dovezi ale iubirii, prelevate din trupul unui alt om; 3. Însoțiți prelevarea sau transplantul cu rugăciunea și credința în Dumnezeu, întrucât ceea ce faceți trebuie să slujească în primul rând persoanei, nu doar reușitei procedurii medicale; 4. Nu condiționați transplantul, fiindcă acolo unde apare profitul, dispare harul, ci cinstiți memoria donatorului și aduceți recunoștință pentru jertfa lui, pomenindu-l; 5. Respectați statutul profesiei și împliniți-vă datoria cu profesionalism și dragoste, necăutând gloria personală, știut fiind că adevărata vindecare vine de la Dumnezeu; 6. Respectați principiile fundamentale ale bioeticii în rezolvarea cazurilor de transplant, ca nu cumva nedreptatea să strige împotriva voastră înaintea lui Dumnezeu; 7. Mulțumiți lui Dumnezeu pentru fiecare reușită, văzând totodată în viața salvată ori îmbunătățită un act de înnoire a acesteia prin jertfa alteia; 8. Păziți-vă cugetul curat, căci harul nu anulează știința și conștiința, ci le transfigurează, iar prin intervențiile voastre vă faceți părtași lucrării creatoare a lui Dumnezeu; 9. Săvârșiți fiecare gest medical cu respect și delicatețe, convinși că mâinile voastre nu sunt doar instrumente chirurgicale, ci sunt prelungirea mâinilor milei lui Dumnezeu; 10. Rugați-vă pentru echipa voastră, înainte de a începe operația, căci prelevarea ori transplantul nu înseamnă un efort individual, ci o împreună lucrare”.
Printre cei care au conferențiat la manifestarea științifică pe tema donării de organe s-a numărat și pr. lect. univ. dr. Petru Cernat, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, care a susținut o prelegere „ce a adus în atenție câteva puncte din perspectiva moralei creștine, puncte care se regăsesc în documentul oficial al Bisericii Ortodoxe Române despre transplant”. „Biserica Ortodoxă Română binecuvântează orice activitate medicală care se face în scop terapeutic și apreciază pe cei care doresc să își doneze organele, fiind un act de jertfenicie și un act de dragoste și de slujire a aproapelui. Subliniem în același timp că Biserica Ortodoxă Română nu este de acord ca transplantul de organe să facă obiectul unor tranzacții și binecuvântează atât pe lucrătorii din sistemul medical și sanitar, cât și pe pacienții și donatorii care doresc să slujească aproapelui prin această jertfă”, a spus preotul Cernat.
Menționăm că evenimentul de la spital, respectiv conferința „Actualități în donarea de organe, prelevare multiorgan și transplantul hepatic”, care s-a adresat profesioniștilor din domeniul medical, a fost organizat de Colegiul Medicilor Suceava, în parteneriat cu echipa profesorului univ. dr. Cristian Lupașcu, de la centrul de transplant din Iași, Colegiul Medicilor Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” și Academia de Științe Medicale.

