Arhiepiscopia Romanului a cerut înregistrarea la OSIM a denumirii „Mitropolia Moldovlahiei”

Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului a cerut OSIM înregistrarea denumirii „Mitropolia Moldovlahiei”, pe care o are „mitropolia” din localitatea Secuienii Noi (Neamț), la care slujesc preoți caterisiți de Biserica Ortodoxă Română, informează Mediafax.Cererea de înregistrare ca marcă a denumirii „Mitropolia Moldovlahiei” a fost depusă în 27 martie la OSIM de către Arhiepiscopia Romanului și a Bacăului.Reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și a Bacăului au declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX că o astfel de măsura a fost necesară pentru a putea proteja imaginea BOR.”Înregistrarea titulaturii de Mitropolia Moldovlahiei constituie măsura legală de protejare a valorilor ortodoxiei, precum și a denumirii specifice acesteia, în fața acțiunilor unor persoane fizice sau grupări asociative care se folosesc de specificul Bisericii noastre, prejudiciind imaginea uneia dintre cele mai apreciate instituții românești, fie în scopul manipulării opiniei publice, fie pentru beneficii personale ori pentru a-și însuși bunuri care au aparținut sau aparțin Bisericii Ortodoxe Române”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX preotul Costel Gherasim, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Recomandări

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, solicită demisia prefectului Traian Andronachi, pe care îl acuză că s-a implicat ilegal în activitatea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Liturghie arhierească la împlinirea a trei decenii de la sfințirea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din municipiul Rădăuți

Cele mai bune cărți publicate în anul 2024, cărți ale scriitorilor suceveni, premiate, joi, la Muzeul de Științele Naturii