Arheologul sucevean Bogdan Petru Niculică, premiat de Academia Română



Premiu Academia Română
Premiu Academia Română

Arheologul sucevean dr. Bogdan Petru Niculică, cercetător științific la Muzeul Bucovinei Suceava, a fost distins vineri, 15 decembrie a.c., la festivitatea de acordare a premiilor Academiei Române, cu premiul „Vasile Pârvan”, pentru lucrarea „Epoca Bronzului în Podișul Sucevei”, publicată la Editura „Karl A. Romstorfer” a muzeului sucevean.Volumul premiat, publicat în anul 2015 (622 de pagini, format A4), care reprezintă teza de doctorat a cercetătorului sucevean, conține elemente de noutate în abordarea arheologiei epocii bronzului, din spațiul est-carpatic, în referatul de prezentare fiind consemnată în mod deosebit „maniera modernă utilizată de domnul Niculică, pentru că a știut să depășească simplul stadiu al cercetării pluridisciplinare și paralele a materialului arheologic, trecând în stadiul superior al analizei integrate interdisciplinare. Premiul i-a fost înmânat de către academicianul Dan Berindei.



Recomandări

Cetățuie de pământ, necunoscută până acum specialiștilor suceveni, descoperită în județ de arheologul Bogdan Petru Niculică

Cetățuie de pământ, necunoscută până acum specialiștilor suceveni, descoperită în județ de arheologul Bogdan Petru Niculică

Arheologul sucevean Bogdan Petru Niculică, citat în exclusivitate în lucrarea „Istoria arheologiei în România”, apărută sub cupola Editurii Academiei Române