Argumente privind natura suprafirească a Sfintei Lumini

Este interesant faptul că în decursul timpului au fost voci care au negat minunea coborârii Sfintei Lumini. Se păstrează mărturii scrise ale unor occidentali și chiar ale unor greci care afirmă că Lumina de la Sfântul Mormânt este pur naturală, ea provenind fie de la o candelă lăsată aprinsă special pentru aceasta, fie este aprinsă de către patriarh cu o cremene (1784 – istoricul francez Constantine Volnez; 1775 – gânditorul teolog grec Nikiforos Theotokis etc.).
De cealaltă parte se află cei care afirmă că Sfânta Lumină este totuna cu lumina taborică, de care au pomenit atât de mult promotorii isihasmului. Ca o concluzie a cercetărilor sale, Episcopul Auxentios al Foticeii arată: Chiar dacă am putea demonstra originile ei miraculoase, din corpusul referirilor scripturistice și patristice nu putem totuși trage concluzia că Sfânta Lumină este altceva decât un fenomen cu proprietăți asemănătoare fenomenelor care, conform teologiei creștine răsăritene, au revelat uneori slava lui Dumnezeu. (…) Fenomenul Luminii Sfinte este un simbol adecvat al luminii Învierii (op. cit., p. 165-166).
Este de necontestat faptul că lumina care apare la Ierusalim este de natură suprafirească. Din relatările martorilor oculari din trecut și de azi reiese foarte clar că, în primele clipe de la coborâre, aceasta nu provoacă arsuri la atingere și are o culoare specială. După un timp, ea se materializează și capătă treptat proprietățile unei flăcări obișnuite. Însăși apariția ei arată originea suprafirească: iese din Sfântul Mormânt sau din coloană (vezi anul 1570), aprinde deodată mai multe candele și chiar lumânările unor pelerini. Există obiceiul ca pelerinii să ducă Sfânta Lumină, în felinare speciale, înapoi în țara lor de origine, uneori la distanțe impresionante.
Pregătirile pentru primirea Sfintei Lumini
În Vinerea Patimilor, se amenajează Sfântul Mormânt: sunt pregătite candelele, iar pe lespedea din interior sunt așezate o candelă stinsă, o carte de rugăciuni și patru mănunchiuri de lumânări. După slujba Prohodului, pentru a nu da loc la îndoieli, se controlează Sfântul Mormânt și se sigilează.
Sâmbătă dimineața, la ora 9.00, începe procesiuna pentru Vecernie, de la sediul Patriarhiei. Procesiunea este deschisă de patru dragomani greci, cu toiege metalice și îmbrăcăminte specială. Urmează doi diaconi care poartă o cruce, apoi clericii, patriarhul și credincioșii. Odată intrați în biserica mare, se înconjoară Sfântul Mormânt de trei ori, cântându-se Învierea Ta, Hristoase, Mântuitorule și apoi Lumină lină. La orele 11.30, vine, conform tradiției, un grup de arabi ortodocși, care se manifestă cu fervoare, chiar gălăgios, întrucât există concepția că prezența lor acolo are un mare rol în venirea Sfintei Lumini.
La orele 12.00, Patriarhul se dezbracă de omofor, sacos și mitră. Pentru a dovedi că nu are surse de foc asupra sa, este apoi percheziționat de polițiști necreștini, în prezența reprezentanților armeni, catolici și copți. După ce desigilează Sfântul Mormânt, intră în interiorul acestuia și se roagă fierbinte, citind o rugăciune specială din cartea de pe lespede.
În aceste momente coboară Sfânta Lumină, aprinzând vata așezată mai înainte pe lespedea Mormântului și, uneori, cele patru mănunchiuri de lumânări, cu care patriarhul aprinde lumânările pelerinilor din primele rânduri. Se aprind instantaneu candelele de la intrarea în Sfântul Mormânt, cele din altarul bisericii Învierii, precum și lumânările multora dintre cei prezenți, ca o confirmare a credinței lor. Se obișnuiește ca fiecare pelerin să țină în mâini mănunchiuri de câte 33 de lumânări, după vârsta Mântuitorului în momentul răstignirii.
Forma în care se arată Sfânta Lumină
Sfânta Lumină poate avea diferite culori: albă, albastră, violet etc. Ea coboară sub formă de cruce, de triunghi luminos, de fulger, de glob care se sparge în mii de luminițe, de flacără etc. De asemenea, de acest moment se leagă și alte manifestări văzute ale puterii lui Dumnezeu: ploaie, rouă, zăpadă, nori de fum etc.
Martorii oculari ai venirii Sfintei Lumini rămân marcați de vederea ei și consideră acest moment ca pe unul de maximă importanță în viitoarea lor evoluție spirituală. Minunea a fost, rămâne și va fi pentru totdeauna expresia milostivirii lui Dumnezeu, Care lucrează permanent, cu consecvență, în via Sa.
(Articolul a fost publicat în revista „Credința ziditoare”)