La finalul săptămânii trecute, aproximativ 300 de sportivi din toată țara au umplut sala Clubului Sportiv Școlar din Gura Humorului, la finalele Campionatului Național de Judo under 15, organizate pentru al doilea an consecutiv în orașul sucevean. Cu toate că a participat doar cu un sportiv, secția de judo a CSȘ Gura Humorului a reușit să vină pe podium prin Andrei Tănăsescu, la categoria 46 de kilograme. Humoreanul a avut un parcurs de excepție până în finală. În turul de încălzire, elevul antrenorului Mihail Ciocoiu s-a distrat cu un adversar din Bacău, în meciurile următoare dominându-și clar adversarii prin tehnici spectaculoase punctate cu ippon. În meciul pentru titlul de campion, Andrei a întâlnit un adversar de la Dinamo Brașov, cu care a ajuns în prelungiri. Un moment de neatenție a humoreanului i-a adus acestuia medalia de argint, titlul de campion revenindu-i sportivului din Brașov. „Andrei este elev în clasa a VII-a la Școala Generală Nr. 3 , rezultatele școlare fiind pe măsura performanțelor sportive. Anul viitor vom avea mai mulți sportivi la finalele under 17, pe care sperăm să le organizăm tot la Gura Humorului, în această sală, pe care cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean o vom dota cu o tribună de 300 de locuri. Mulțumim celor care au contribuit la buna desfășurare a acestor finale, partenerilor ISJ Suceava, DSJ Suceava, dar și sponsorilor SC Muha SRL Suceava, Metro, care a dat 300 de cadouri sportivilor prezenți, Terra Design și Primăria Gura Humorului”, a declarat antrenorul și președintele secției de judo a CSȘ Gura Humorului, Mihail Ciocoiu.






