Reprezentativa Argentinei a învins, joi, la Johannesburg, scor 4-1 (2-1), naționala Coreei de Sud, și a adunat șase puncte după primele două meciuri de la Cupa Mondială din Africa de Sud. Golurile au fost marcate de Park Chu-Young ’17 (autogol) și Higuain ’33, ’76, ’80, în timp ce sud-coreenii au înscris prin Lee Chung-Yong ’45+1. Higuain este primul jucător de la Cupa Mondială din Africa de Sud care a marcat trei goluri într-un meci. Higuain l-a întrecut în clasamentul golgheterilor Cupei Mondiale pe atacantul din Uruguay, Diego Forlan, care are două goluri la competiția din Africa de Sud, ei fiind singurii jucători cu mai mult de un gol până acum.
Selecționerul Argentinei, Diego Maradona, a declarat că echipa sa merita un astfel de triumf, deoarece a făcut un joc foarte bun și a fost implacabilă, informează ole.com.ar. „Echipa a făcut un joc foarte bun, a fost implacabilă. Jucătorii au făcut în teren ceea ce am discutat cu ei și totul a ieșit foarte bine. Am 23 de fiare gata să intre în teren în orice moment. Sunt liniștit și fericit. Meritam un astfel de triumf. Coreea nu ne-a atacat în niciun moment, cu excepția unei acțiuni în repriza a doua. Eroarea lui Demichelis (n.r. – care le-a permis sud-coreenilor să marcheze) nu ne-a afectat, dimpotrivă, ne-a făcut mai puternici. Înainte de gol, Coreea nu s-a aflat în posesia balonului. Nu am oferit spații, nu au existat schimbări în ceea ce privește posesia balonului”, a spus Maradona.
Antrenorul reprezentativei Coreei de Sud, Huh Jung-Moo, a declarat că jucătorii săi au evoluat bine împotriva unei echipe pline de stele, informează AFP.
„Azi am jucat bine, dar ne-au lipsit unele lucruri. Argentina a avut noroc la primul gol, noi am ratat unele oportunități. Am jucat bine împotriva unei echipe pline de stele. Meciul de azi o să ne folosescă în viitor”, a spus tehnicianul.
Huh a precizat că jucătorii săi nu au reușit să întoarcă soarta meciului la începutul celei de-a doua reprize. „Atunci puteam schimba cursul meciului, a fost momentul decisiv, dar nu am profitat de opțiunile avute”, a mai spus el.
Antrenorul sud-coreenilor așteaptă ultimul meci al grupei B, cu Nigeria, pentru a vedea dacă se va califica sau nu în optimile competiției. „Următorul nostru meci, cu Nigeria, este acum extrem de important și va decide daca vom ajunge sau nu în optimile competiției”, a concluzionat Huh Jung-Moo.
Grecia respiră
Reprezentativa de fotbal a Greciei a obținut prima victorie la un turneu final al Cupei Mondiale, învingând, joi, la Bloemfontein, pe „Free State Stadium”, selecționata Nigeriei, cu scorul de 2-1 (1-1), în cel de-al doilea meci din grupa B a competiției din Africa de Sud.
Golurile Greciei au fost marcate de Salpingidis ’44 și Torosidis ’71, în timp ce pentru Nigeria a înscris Kalu Uche ’16. În minutul 33, Nigeria a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Kaita.
Potrivit site-ului FIFA, jucătorul meciului a fost desemnat portarul Nigeriei, Enyeama.
Selecționerul Greciei, Otto Rehhagel, a declarat că următorul meci din grupa B a CM, cu Argentina, va fi foarte greu, ținând cont de faptul că adversara este o echipă de talie mondială, informează AFP.
„Acest meci a început, din nefericire, la fel ca precedentul (n.r. – înfrângere în fața Coreei de Sud, scor 0-2), când din cauza unei neatenții am primit gol. Apoi, am avut nevoie de timp pentru a ne reveni. Am jucat o oră în superioritate numerică, dar am văzut deja echipe care au pierdut chiar dacă s-au aflat în situații asemănătoare. Pentru noi, esențial era să nu primim un al doilea gol și apoi am preluat controlul meciului, grație entuziasmului și jocului nostru. Vom vedea cum ne vom descurca în meciul cu Argentina, care este o echipă de talie mondială, mult mai valoroasă decât noi, fără niciun dubiu”, a spus Otto Rehhagel.
Clasament: 1. Argentina – 6 puncte, 2. Coreea de Sud – 3 puncte, 3. Grecia – 3 puncte, 4. Nigeria – 0 puncte.