ARGEL.
Înființat în 1776, pe valea pârâului Argel, cu 97 de familii de coloniști galițieni, satul s-a numit, inițial, Rușii Moldoviței și se învecina, în 1785, cu Putna, cu Straja, cu Sadova, cu Fundu Moldovei, cu Vatra Moldoviței, cu Ciumârna și cu Frumosu.
În 1843, când „Ardzel”, numit și „Russ Moldowitza”, dar și „Czumerna”, în evidențele metropolitane, avea 1.412 locuitori, paroh era Manolie MATIASCHEWICZ. În 1876, când satul avea 2.240 locuitori, paroh era Vasile COCÂRLĂ. Altarul bisericii era slujit, în 1907, și de parohul Teofilact BOCANCEA, născut în 1846, preot din 1873, paroh din 1876, espozit din 1900, și de preotul Ioan BERARIU, născut în 1881, preot din 1906, și de cantorul Dimitrie MOLDOVAN, născut în 1881.
Învățământul, la Rușii Moldoviței, funcționa, cu 4 clase, din 1872, iar în Argel, cu o clasă, din 1899[1].
Biserica din Rușii Moldoviței a fost sfințită, Duminică, 8/20 Septembrie 1896, de arhimandritul și vicarul general Vladimir de Repta, întâmpinat de „o mulțime de huțani călări, în pitorescul și frumosul lor costum, împușcând din pistoale și strigând necontenit „Hura!”. Lângă biserica cea nouă din Rușii Moldoviței era ridicat un portal frumos. La acest portal îl primi pe I.P.C. Sa epitropia bisericească cu pâine și cu sare, oferindu-i doi colaci mari și frumoși și cu huște de sare. Asemenea, îl așteptară și Evreii din loc, cu Tora lor”[2].
BABIN (I). Satul lui Moțoc cel Bătrân și al starostelui Cernăuților, logofătul Gavrilaș Mateiaș, de pe granița cu Polonia, aflat aproape de malul drept al Nistrului, lângă Luca, Prelipcea și Borăuți, în ținutul Zastavnei, beneficiază de atestare documentară 29 aprilie 1642, când se împart moșiile lui Moțoc cel Bătrân, și se înfățișează Divanului Domnesc Lupul Prăjescul, cu feciorii lui, nepoții marelui logofăt Ghenghe, nepoții lui Neagoe, strănepoții lui Crăciun postelnic și toți strănepoții lui Lența cel Bătrân, revendicând și obținând întăritură pentru părțile lui Lența cel Bătrân, câte un sfert din satele Babin și „Stepanovca”.
În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copiii lui, Ieremie, Ileana comisoaia și Alexandra vorniceasa. „Partea jupânesei Iliana comisoaia a fost… trei părți din satul Babina”, care vor fi moștenite, în 1 ianuarie 1670, prin testament, de la sora ei, Ileana, de Alecsandra, fata lui Gavrilaș, jupâneasa lui Iordachi Cantacuzino.
În 1 aprilie 1680, când Grozava, fata lui Isac de Sinehău, văduva lui Constantin Cocoranul, determină împărțirea moștenirii rămase după soțul ei, între ea și cumnații ei, Miron Cucoranul, Vasile Căzăcescul, Tudosie Țintă, Costașco căpitanul Turculețu și Trinca, Grozavei îi revenea „a patra parte din Babin, ce este cumpărătură”.
În 23 iunie 1712, Nicolai Alexandru Mavrocordat întărește fraților Gavril, Nacu și Vasilie Volcinschi „jumătate de sat Zvinece… cu toți vecinii care locuesc pe ea, jumătate de sat Babin… a șasea parte de Stepaniuca… care părți de moșie le stăpânise, mai înainte, Rugină jitnicer și aceste moșii le-au venit de la sora moșului lor, de la sora lui Nacul, fata lui Gavril, Nacul și Vasilie Volcinschi, după cum au mărturisit du-lui Ioan Paladi mare spătar, partea de moșie din Babin fiind lăsată moștenire, în 7 decembrie 1739, în mod indirect, prin Gheorghe Cârstian, Gheorghe Ursuleț și Gheorghe Volcinschi, fraților Maria și Pavel Rugină.
În 7 decembrie 1739, când Miron Gafenco uricar, Gheorghe Ursuleț postelnic și Gheorghe Volcinschi împart între ei moșiile rămase „de la moși și frați sterpi, anume de la Durașco comis și sora acestuia, Grozava Cocoranița, cari au fost frați cu moșii lor, anume cu Nastasia Rugină, care l-a făcut pe Pavel Rugină, cu Maria, mama lui Miron Gafenco, și cu Cârstian armașul, care i-a făcut pe Gheorghiță vameșul și pe Sofronia, iar Sofronia l-a născut pe Gheorghiță Ursuleț postelnic și pe sora acestuia, și cu Nacul, care i-a făcut pe Gheorghiță Volcinschi și pe sora acestuia”, Nastasia Rugină, Miron Gafenco și frații lui primesc jumătate de sat Babin.
Cealaltă jumătate de sat, moștenită de Ursachi, este revendicată, în 21 iulie 1741, de mănăstirea Putna, pe motiv că Ursachi n-ar fi plătit „patruzăci matci de stupi”, pe care i le vânduse „Calistru ce au fost episcop rădăuțchi”, dar ruda cea mai apropiată a lui Ursachi, vătaful Vasile Drăghici, returnează stupii și plătește mănăstirii și o despăgubire de „o sută de lei noi”, păstrând jumătatea aceea de sat.
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 55, 1876 p. 61, 1907 p. 68
[2] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 78/1896, p. 3