Cântăreții americani Aretha Franklin și Michael Jackson vor fi incluși în galeria vedetelor lansate de Apollo Theatre din New York, printr-o gală ce va fi organizată în celebrul teatru din cartierul Harlem, pe 14 iunie, informează bbc.co.uk.
Aretha Franklin, în vârstă de 68 de ani, celebră pentru hituri precum „I Knew You Were Waiting (For Me)” și „Respect”, a anunțat că va fi prezentă la această ceremonie.
În iulie 2009, mii de fani ai cântărețului Michael Jackson, decedat pe 25 iunie anul trecut, au participat la evenimentul organizat în memoria „regelui muzicii pop” în acest teatru, unde trupa The Jackson Five a cântat pentru prima oară, în 1967.
Printre personalitățile incluse în Apollo Theatre Hall of Fame în anii trecuți se numără Smokey Robinson, Quincy Jones și James Brown.
Michael Jackson și frații lui au câștigat concursul organizat de teatrul Apollo în 1967, intitulat „Amateur Night”, recitalul lor din acea seară fiind considerat de specialiști drept momentul care a condus la lansarea trupei The Jackson Five.
Cântăreața și actrița Jennifer Lopez și soțul ei Marc Anthony vor primi, în cadrul galei de pe 14 iunie, un premiu special pentru artă și acțiuni umanitare.
În acest an, Apollo Theatre celebrează cea de-a 75-a aniversare.
Aretha Franklin, în vârstă 67 de ani, supranumită „Regina muzicii soul”, a câștigat 20 de premii Grammy, dintre care opt au fost consecutive, între anii 1968 și 1975, perioadă în care trofeul pentru cea mai bună solistă R&B a fost numit în glumă de ziariști „Premiul Aretha”. Pe 3 ianuarie 1987, Aretha Franklin a devenit prima artistă care a fost inclusă în Rock and Roll Hall of Fame.
Michael Jackson a decedat pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, în urma unui stop cardiac. El a fost unul dintre artiștii cu cele mai mari vânzări de albume din toate timpurile. Michael Jackson și-a început cariera muzicală împreună cu frații săi, în trupa Jackson 5, promovată de celebra casă de discuri Motown, după care s-a lansat într-o strălucită carieră solo. Albumul său „Thriller”, considerat materialul discografic cu cele mai mari vânzări din istorie, a câștigat opt premii Grammy. Șapte dintre aceste premii au fost obținute pentru melodia care dă titlul albumului.