Soluție pentru Rădăuți

Arestul la domiciliu îi permite lui Aurel Olărean să meargă la serviciu, dacă judecătorii aprobă

Situația complicată în care a ajuns administrația locală din Rădăuți, fără primar, viceprimar, consiliu local și secretar și cu activitatea primăriei și instituțiilor subordonate blocată, s-ar putea rezolva relativ simplu. Schimbarea măsurii arestului preventiv în cea de arest la domiciliu pentru primarul suspendat Aurel Olărean permite ca acesta, cu acordul judecătorilor, să revină temporar la serviciu. Astfel, articolul 221 alin.6 din Noul Cod Penal stipulează că, la cerere, se poate permite părăsirea domiciliului pentru prezentarea la locul de muncă pe perioadă determinată, durata fiind de la 30 până la maximum 180 de zile. Dacă judecătorii ar aproba o astfel de cerere venită din partea lui Aurel Olărean, ordinul de suspendare din funcție emis de prefect n-ar mai produce efecte. Reîntors la serviciu în funcția de primar, Olărean ar putea semna pentru plata salariilor angajaților și celelalte ordine de plată pe care acum nu este nimeni abilitat să se semneze.
Cealaltă variantă de deblocare, prin modificarea actualei legislații, deocamdată nu dă semne că ar fi pusă în practică de guvern. Prefectura Suceava a transmis Ministerului Afacerilor Interne, încă din data de 28 aprilie a.c., nota de fundamentare a proiectului de ordonanță de urgență pentru completarea art. 55 alin.8 din Legea administrației publice locale nr.215/ 2001, concomitent cu prezentarea detaliată a situației de la Rădăuți. Juriștii Prefecturii au arătat explicit că legislația în vigoare nu oferă soluții legale pentru speța de la Rădăuți și că perpetuarea acestei stări de lucru duce la blocaje în rezolvarea problemelor comunității din acest municipiu. În acest context, ei au propus ca, prin ordonanță de urgență, Guvernul să completeze art. 55 cu un nou alineat, potrivit căruia ”până la constituirea, potrivit legii, a noului consiliu local, în absența primarului și a secretarului unității administrativ teritoriale, rezolvarea problemelor curente se asigură de doi delegați numiți prin ordin al prefectului, cu atribuții de primar și viceprimar, precum și de un secretar numit de prefect, în condițiile legii, care vor reprezenta autoritățile locale”.
De două săptămâni, Guvernul nu a găsit nici o soluție pentru Rădăuți
Răspunsul primit de Prefectura Suceava de la Ministerul Afacerilor Interne a fost că, într-adevăr, ”actele normative incidente nu au reglementat acest gen de probleme” (ca la Rădăuți), iar ”cu privire la măsurile ce pot fi avute în vedere de prefect pentru soluționarea situației, apreciem că potrivit cadrului legal în vigoare, singura măsură, pe care ați și inițiat-o, este promovarea unui act normativ care să conducă la rezolvarea cauzei”. ”În acest moment, rămâne ca instituțiile abilitate să se pronunțe asupra proiectului de act normativ”, se mai arată în răspunsul MAI.
De două săptămâni, nici o instituție nu s-a pronunțat asupra proiectului de act normativ propus de Prefectura Suceava. Potrivit informațiilor noastre, de fapt nu s-a ajuns la un acord politic între partidele aflate la guvernare în privința asumării modificării legii administrației publice locale. Asta face ca în continuare activitatea din Primăria Rădăuți să fie blocată și angajații nu numai să nu-și poată primi salariile, dar nici măcar să nu poată demisiona și să plece la o altă slujbă. Nu are cine să ia act de demisia lor și nici cine să le semneze lichidarea.

Recomandări

Bază sportivă modernă, cu nocturnă și tribună cu 500 de locuri, inaugurată la Suceava, în prezența președintelui FRF, Răzvan Burleanu

Inaugurarea bazei sportive de tip 1 la Suceava, în prezența delegației Federației Române de Fotbal, condusă de Răzvan Burleanu

Nistor Tătar va contesta în instanță ordinul Prefecturii prin care i s-a constatat încetarea calității de consilier local în Rădăuți