– Procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava au stabilit că cele trei persoane reținute în acest dosar fac parte dintr-o amplă rețea, cu ramificații și la noi în județ
Aduși pachet de la sute de kilometri. Trei dintre indivizii aduși sub escortă de polițiști în cursul zilei de joi tocmai de la Constanța au fost reținuți de procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Suceava pentru acuzațiile de înșelăciune și criminalitate organizată. Împotriva celor trei persoane s-a reținut că începând din luna mai a acestui an, un număr de 11 persoane, toate din județul Constanța, au înșelat mai multe bănci cu sume care ating 2,5 miliarde de lei vechi. Faptele constau în aceea că prin falsificarea unor documente au reușit să contracteze credite bancare pe care le-au ridicat în scop personal. De asemenea, s-a mai stabilit că membrii grupării au falsificat instrumente de plată electronică, respectiv carduri, reușind să fure din conturi diferite sume de bani, în valoare de circa 7.500 de euro. Prinderea și destrămarea acestei grupări a fost posibilă după ce o altă rețea de criminalitate organizată, care acționa în Suceava, i-a pus pe anchetatori pe urmele constănțenilor. Este vorba de gruparea condusă de dorneanul Marius Simion, de 34 de ani, arestat în urmă cu ceva mai bine de o lună și trimis în judecată pentru trafic de persoane. Încercând să-și extindă activitatea, „Simi”, așa cum era cunoscut suceveanul, i-a contactat pe constănțeni și le-a cerut instrumente de plată falsificate. De aici, ancheta a fost extinsă, iar pe 27 septembrie mai mulți polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Suceava și Constanța au descins în 12 locații efectuând percheziții domiciliare pentru a aduna probe împotriva membrilor grupării. În final, au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, iar pentru 3 dintre indivizi s-a ajuns la concluzia că se impune măsura reținerii. Nicușor Chichirim, Angel Marian Leaută și Alexandru Dimitrian Nurciu au fost prezentați ieri la Tribunalul Suceava, iar judecătorii au emis pe numele lor mandate de arestare pentru o perioadă de 29 de zile.





