Mandate europene

Arestați pentru activități mafiote în Italia și furturi de peste 600.000 de mărci germane în Germania



Virgil Apetrei este acuzat de autoritățile italiene de organizație criminală mafiotă
Virgil Apetrei este acuzat de autoritățile italiene de organizație criminală mafiotă

Doi bărbați din județul Suceava au fost încarcerați în arestul poliției, în baza a doua mandate europene de arestare emise de autoritățile din Italia și Germania, unul fiind acuzat de activități mafiote în Italia, iar celălalt de furturi de peste 600.000 de mărci germane.
Cei doi, Virgil Apetrei, în vârstă de 27 de ani, din comuna Crucea, și Petru Mancaș, de 41 de ani, din comuna Horodniceni, au fost reținuți pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, iar ieri au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Magistrații Curții de Apel Suceava au decis arestarea preventivă a celor doi pentru cinci zile, în vederea procedurilor de extrădare.
Acuzat că făcea parte din gruparea mafiotă “Clanul Armato”
Pe data de 25 august a.c., Tribunalul Santa Maria Capua Vetere a emis un mandat european de arestare pe numele suceveanului Virgil Apetrei. Acuzația autorităților italiene: organizație criminală mafiotă.
Din primele date furnizate de italieni, Virgil Apetrei ar fi intrat într-o organizație mafiotă “Clanul Armato”, al cărei scop era de a-i extorca pe antreprenorii din provincia Caserta, cerându-le taxe de protecție.
Tânărul din Crucea a negat acuzațiile ce i se aduc, explicându-le magistraților că a fost cercetat și în Italia pentru aceste fapte și s-a luat măsura libertății supravegheate.
La finalul cercetărilor, a mai spus Apetrei, a fost lăsat să se întoarcă în România și nu i s-a pus nici un fel de interdicție în spațiul Schengen.
Virgil Apetrei le-a spus judecătorilor că este de acord cu predarea sa autorităților italiene, pentru a-și dovedi nevinovăția.
Arestat în 2012, pentru 16 furturi comise în 2000
Dacă Virgil Apetrei a fost de acord cu extrădarea sa, celălalt sucevean reținut în baza acuzațiilor aduse de autoritățile altui stat, Petru Mancaș, s-a opus unei călătorii sub escortă până în Germania, și acesta susținând că nu este vinovat.
Bărbatul din Horodniceni este acuzat de Procuratura din Landau -Germania de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt în bandă organizată.
Faptele s-ar fi petrecut în perioada octombrie-noiembrie 2000, iar potrivit autorităților germane ai fi vorba de 16 infracțiuni de furt.
Zece dintre acestea au constat în sustragerea mai multor bunuri (unelte, anvelope și telefoane mobile) de pe proprietățile unor cetățeni germani, iar în celelalte șase cazuri, în spargerea unor tiruri din care s-a luat marfă în valoare de 600.000 de mărci germane.
La audieri, Petru Mancaș a declarat că el nu a fost niciodată în Landau, localitatea în care s-ar fi petrecut faptele, și nici măcar nu a avut pașaport turistic în acea perioadă.


Petru Mancaș este acuzat de Procuratura din Landau -Germania de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt în bandă organizată
Petru Mancaș este acuzat de Procuratura din Landau -Germania de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt în bandă organizată
Virgil Apetrei este acuzat de autoritățile italiene de organizație criminală mafiotă
Virgil Apetrei este acuzat de autoritățile italiene de organizație criminală mafiotă