– Autorii au fost identificați în timp record, după ce un echipaj auto al Jandarmeriei Suceava a oprit un tînăr care fugea de rupea pămîntul
Trei tineri din municipiul Suceava au fost încarcerați în arestul Inspectoratului Județean de Poliție după ce au tîlhărit în zona Spitalului „Sf. Ioan cel Nou” un tînăr de cetățenie germană. Florin Moldovan (30 de ani), Ioan Urzică (20 de ani) și Vasile-Costel Budală (21 de ani), indivizi cu antecedente penale, au fost arestați preventiv pentru săvîrșirea infracțiunii de tîlhărie, faptă pentru care riscă să stea în spatele gratiilor între 7 și 20 de ani. Miercuri seară, în jurul orelor 23.00, un echipaj auto din cadrul Detașamentului de Intervenție al Jandarmeriei Suceava a observat în zona Spitalului Județean o persoană de sex masculin care se deplasa în fugă. Pentru că li s-a părut suspect, jandarmii l-au oprit pe respectivul, încercînd să afle motivul pentru care fugea. În scurt timp, de jandarmi s-a apropiat un tînăr, care, speriat fiind, le-a spus că a fost tîlhărit de suma de 370 de mii de lei de cel pe care echipajul tocmai încerca să-l identifice. Dus la sediul Inspectoratului Județean de Jandarmi, individul fugar a fost identificat în persoana lui Florin Moldovan. Potrivit declarațiilor victimei, A.S., în vîrstă de 17 ani, cetățean român cu domiciliul în Germania, venit în vizită la rudele sale din cartierul Obcini, la comiterea tîlhăriei, pe lîngă Moldovan, au mai participat și alți indivizi. Cu ajutorul polițiștilor au fost identificați și ceilalți doi complici, în persoana lui Urzică și Budală.