Un individ din comuna Șcheia, Gheorghe D., în vârstă de 27 de ani, a fost arestat preventiv, după de a provocat un scandal monstru la o discotecă din satul Liteni, comuna Moara, distrugând mai multe bunuri și înjunghiind un tânăr.
Într-o celulă de la subsolul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava a ajuns cu ordonanță de reținere pentru 24 de ore și un alt individ care a participat la scandal, Radu S., de 34 de ani, din comuna Valea Moldovei.
Scandalul s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3:30.
Tânărul din Șcheia, se arată într-un comunicat al poliției, avea asupra sa un cuțit cu lama rabatabilă cu lungimea de aproximativ 10 centimetri, cu care l-a înțepat pe un alt tânăr aflat în discotecă, Nicolae T., de 32 de ani, din Liteni – Moara.
Victima a fost transportată cu ambulanța la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticată cu „plagă înjunghiată în regiune supraombilicală, cu atingere intestin subțire”, fiind necesară intervenția chirurgicală.
În timp ce administratorul localului, împreună cu oamenii de ordine au încercat să-i ia cuțitul lui Gheorghe D., acesta a trântit de pe bar mai multe sticle cu băutură și casa de marcat, pe care le-a distrus, prejudiciul fiind de aproximativ 1.500 de lei.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, lovire, amenințare, distrugere și port ilegal de arme albe”, se arată în comunicatul poliției.